Lăcătuşu: cum de se discută numai cu politicieni din Ungaria viitorul regiunii?

De azi, MaghiaRomânia publică pe Adevărul, pentru prima oară în română, mai multe interviuri cu personalităţi din sfera civilă şi politică a românilor din Secuime. Începem cu Ioan Lăcătuşu, membru în conducerea Forumului Civic al Românilor din Judeţele Harghita şi Covasna. Mai jos, el îşi exprimă părerea despre relaţia cu românii a primarului din Sfântu Gheorghe, Arpad Antal, despre biserică, autonomie şi amestecul Ungariei în această chestiune.

"De partea cealaltă a baricadei"

(16.01.2014)

De vorbă cu Ioan Lăcătuşu, membru în conducerea Forumului Civic al Românilor din Judeţele Harghita şi Covasna şi fost preşedinte executiv (2010-2011).

Deşi simte lipsa gesturilor ce ar putea contribui la comfortul comunităţii române locale, Ioan Lăcătuşu, preşedintele executiv al Forumului Civic al Românilor din Judeţul Harghita şi Covasna consideră inimaginabilă înfăptuirea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.
Csinta Samu

– Aţi sosit la întâlnirea noastră direct de la slujba de bobotează. V-aţi întâlnit şi cu maghiari la biserică?

– Bineînţeles, de Bobotează vin mulţi maghiari la noi. Aşa a fost şi în regimul trecut. Îmi amintesc că prin anii optzeci făceam autostopul pentru a ajunge acasă – şi ce văd, în maşina care m-a luat? O cruciuliţă ortodoxă. Văzându-mă surprins, şoferul mi-a spus că nu-i de mirare, deoarece foarte mulţi conaţionali de-ai lui merg la biserica ortodoxă pentru a sfinţi apa. Dumnezeul îi ajută pe cei nevoiaşi indiferent de naţionalitate. Trăiam alte vremuri pe atunci...

– Cu toate acestea, convieţuirea dintre românii şi maghiarii din Secuime nu e senină. Iar despre dumneavoastră, care sunteţi conducătorul forului românilor – considerat cel mai important din zonă – primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, afirmă că sunteţi principalul obstacol în calea apropierii dintre cele două popoare. Cum purtaţi această cruce?

– Sincer, greu. Mai ales că primarul încă n-a avut un gest sincer în direcţia discutării problemelor şi temerilor românilor din Secuime. Ştiu că trebuie să zică ce vor să audă alegătorii, dar nu poţi să joci teatru până-n veci.

– Apropo de teatru. Revoluţia v-a prins ca activist de partid, iar acum sunteţi unul dintre cei mai importanţi susţinători laici ai bisericii ortodoxe. Vă simţiţi « autentic » în această ipostază?

– Cum să vă zic, sunt conştient că o să port această stigmă probabil până la moarte. Am trăit atunci nişte vremuri când trebuia să ajuţi oamenii în condiţiile existente. Eu m-am străduit, şi faptul că n-am fost niciodată atacat de nimeni mă face să cred că am dreptate. Am sosit tânăr, din Moldova, la Sfântu Gheorghe ; am fost mai mulţi ani viceprimar al oraşului. N-am mers la biserică : acest lucru nu era permis ; dar dacă căutaţi o să găsiţi în evidenţele bisericii numele Profira Lăcătuşu. Prin mama, care stătea peste iarnă la mine, am susţinut în mod regulat biserica mea.

Şi mai trăiesc câţiva care pot să dovedească faptul că, din culise, mi-am adus aportul la construirea bisericilor romano-catolice din cartierul Gării sau de pe strada Ciucului, într-o eră când nici şanse teoretice nu existau în acest sens.

– Cu antecedente de genul acesta astăzi dumneavoastră ar trebui să fiţi cel mai important partener de discuţie pentru edilii din Secuime. Dar primarul Antal Árpád îi cere părerea de o mie de ori lui Mădălin Guruianu, iar dumneavoastră rareori...

– Fenomenul curuţ - lobonţ, adică al adversarilor respectiv colaboratorilor unui regim, nu mai are nevoie de explicaţii în cazul maghiarilor şi cunosc şi modul în care este privit Hajdu Győző de conaţionalii dumneavoastră. Iar edilii maghiari caută de obicei compania lobonţilor noştri: pe Guruianu, pe Sabin Gherman, pe Dan Manolăchescu şi alţii de teapa lor, punînd la îndoială veridicitatea celorlalţi, împărţind românii din zonă în români buni şi răi. Pentru Antal Árpád sunt de neacceptat acei români care cunosc istoria, care reprezintă ceva şi pe cineva.

Nu cunosc român care să pună la îndoială activitatea mea din ultimii 23 de ani, iar dacă ai mei mă consideră autentic, de aceast lucru ar trebui să ţină cont şi primarul maghiar. Consider mincinoasă şi manipulativă afirmaţia că eu aş fi principalul obstacol în calea convorbirii româno-maghiare. Este inacceptabil ca activităţile depuse de noi în interesul românimii să fie catalogată în mod consecvent de presa maghiară drept manifestări antimaghiare.

– Dar de ce ar fi organizaţiile din care faceţi parte mai autentice decât tinerii români care, cu ocazia ultimelor alegeri locale, au obţinut mandate de consilier local şi au ajuns până la nivelul al doilea al politicii de partid?

– Am multe argumente în acest sens. Sub umbrela forumului condus de mine se unesc mai multe organizaţii civice româneşti. Iar înaintea tuturor – stă de partea noastră şi biserica ortodoxă. Garanţia cea mai importantă a autenticităţii noastre este faptul că preşedintele onorific al forumului este Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei.

– Trăiţi de mai bine de 40 de ani la Sfântu Gheorghe. Maghiarimea ar putea aştepta din partea dumneavostră să vă apropiaţi cu o empatie sporită de problemele actuale, chiar de problematica autonomiei. Dar se întâmplă tocmai invers.

– Vreau să vă clarific şi cu această ocazie: nu sprijinim acţiunile care ţintesc autonomia teritorială fiindcă acest proiect ascunde primejdii nebănuite pentru românii din Secuime. Din punctul nostru de vedere, în Secuime există autonomie de facto de mai bine de 23 de ani, fiindcă în urma voturilor date pe baze etnice nici nu se punea problema unui primar român la Miercurea Ciuc, de exemplu.

Şi vrem nu vrem, descentralizarea întăreşte acest proces. Varianta aceea de autonomie care se vehiculează în zilele noastre este, istoric vorbind, depăşită de mult – mărturie fiind faptul că diferitele modele de autonomie au fost desfiinţate în repetate rânduri de-a lungul timpului, de la împăratul Iosif al II-lea pînă la România Mare. Aşa s-a întâmplat şi cu Regiunea Autonomă Maghiară din anii cincizeci-şaizeci.

– Aţi studiat şi motivele acestor desfiinţări?

– Bineînţeles: conducătorii vremurilor respective nu au considerat (autonomia – n.red.) compatibilă cu provocările administrative moderne ale erei respective. Erau şi pe atunci oameni care vroiau să ţină pasul cu lumea progresistă.

– Mai aveţi şi alte argumente contra autonomiei Ţinutului Secuiesc?

– Da, şi încă mai multe. Românii din zonă au avut probleme serioase în ultimii 23 de ani şi fără instituţionalizarea autonomiei. Nu cu viaţa de fiecare zi : cu ea n-am avut probleme, mai ales cei care vorbesc limba maghiară. Problema cea mai stringentă este cea a identităţii române. Nu ne-a durut faptul că muzeul judeţean din Sfântu Gheorghe a fost transformat în Muzeul Naţional Secuiesc, dar ne-a stânjenit că s-a făcut acest lucru fără să ne consulte cineva şi pe noi. Modul în care au fost concediaţi cinci muzeologi români, modul în care a fost tratat tezaurul cultural românesc...

Nu se poate ca câştigul unei părţi să se realizeze în dauna celeilalte. Vă daţi seama cât de greu ne-a fost să suportăm ostilitatea intelectualilor maghiari la ctitorirea Episcopiei Ortodoxe din Covasna şi Harghita? Din partea noastră nu v-aţi întâlnit cu retorică ostilă, exclusivistă. Să-mi arătaţi o singură frază în care episcopul Ioan Selejan s-a manifestat împotriva convieţuirii maghiaro-române!

– N-am făcut investigaţii prealabile, dar cred că nici dumneavoastră nu puneţi la îndoială sprijinul special din partea statului pe care-l primeşte în mod regulat biserica ortodoxă, ofensiva teritorială evidentă pe care o desfăşoară în Secuime.

– Cunosc aceste temeri, dar pot să afirm că biserica ortodoxă se extinde numai în locuri unde se manifestă cereri importante. Să nu uităm că biserica noastră a fost supusă represaliilor în Transilvania secole la rând, fără recunoaştere oficială, fără imobilele necesare autosusţinerii. Episcopul nostru nu face altceva decât să asigure baza fiinţării şi a activităţilor bisericii ortodoxe.

– Dar dumnealui v-a contrazis când a afirmat că la construirea noilor biserici nu numai situaţia demografică actuală este luată în considerare, ci şi perspectivele demografice. Aşa a motivat, de exemplu, fiinţarea unei biserici într-o localitate din zona păduroasă a Covasnei, Herculian, în care nu prea trăiesc români.

– În schimb, acolo este în creştere numărul ţiganilor de confesiune ortodoxă. Cifrele demografice ne arată că în viitor trebuie să ţinem cont de comunităţi de ţigani din ce în ce mai mari, iar aceste perspective sunt de luat în considerare şi în cazul construirii locaşelor de cult – deşi cunoaştem cazuri când întregi comunităţi de ţigani şi-au schimbat crezul datorită unor motivaţii financiare serioase.

Ioan Lăcătuşu, pe al doilea rând, în stânga Episcopului Covasnei şi Harghitei Ioan Selejan.

– V-aţi gândit vreodată ca înşiruirea reciprocă a frustrărilor foloseşte numai la îngheţarea fronturilor de cooperare? Ar putea avea loc o schimbare a lucrurilor care să ducă la reformularea poziţiei dumneavostră faţă de planurile de autonomie ale secuilor?

– Ne-am aştepta la gesturi puternice din partea comunităţii în sprijinul întăririi încrederii românilor din zonă. Antal Árpád a zis odată că este gata să ofere românilor un post de viceprimar când 75 la sută din efectivul jandarmeriei locale va fi de etnie maghiară. Dar unde suntem, la bâlci? Şi în Tirolul de Sud atât de des evocat există instituţii ale statului. Şi nu spun asta din lecturi, ci bazându-mă pe raportul trimisului nostru, care a studiat acolo trei luni de zile pentru a ne da o imagine cât mai vastă despre condiţiile de acolo.

– Ar fi bine să-l trimiteţi înapoi, fiindcă n-a reuşit să descopere că efectivele umane din instituţiile statului italian din Tirolul de Sud trebuie să reflecte în mod obligatoriu structura etnică a localităţii.

– Da? Hai să trecem mai departe, fiindcă mai avem o sumedenie de lucruri care ne deranjează. Cum se poate discuta despre viitorul regiunii numai cu specialişti şi politicieni din Ungaria – fără noi? Aşteptăm semnale. De pildă, un bibliotecar român în biblioteca judeţeană. N-am nimic împotriva celor care lucrează acolo, dar n-ar merita şi aceşti valahi un asemenea gest? Ne-am luptat ani la rând ca consiliul local să accepte un român ca cetăţean de onoare al municipiului Sfântu Gheorghe. Nu ne informează nimeni despre ce se întâmplă în oraş.

La 1 Decembrie m-au sunat mai mulţi: ce-i cu scena aceea din centru, se organizează o contramanifestaţie la ziua naţională a României? Am spus, la toţi la care am putut, că se aprind lumânările cu ocazia începutului perioadei de advent ; dar te miri că în aceste condiţii un român în sărbătoare se rătăceşte şi apare pe scena aceea? Şi este amendat pentru aceasta. În ziua de sărbătoare a neamului său.

– Avem şanse să fim pe acelaşi parte a baricadei în problema autonomiei?

– Dacă maghiarii nu renunţă la această formă a autoguvernării, n-avem nici o şansă. În România nimeni n-o să susţină autonomia teritorială.

Traducere: Samu Csinta. Sursa: A barikád másik oldalán, Erdélyi Napló. Foto: Mesagerul de Covasna

Introducere de Sever Ioan Miu, corectură de Mircea Tomai şi Mihaela Bucin (Echipa MaghiaRomânia).