Eu ştiam că Ponta ar trebui să-i mulţumească lui Duicu pentru CV şi să-i spună să mai aducă şi altele

Eu ştiu că în orice ţară normală la cap, dacă vine cineva cu un CV la prim-ministru, acesta se bucură, spune politicos: „Mulţumesc, domnule Duicu! Aşteptăm şi alte CV-uri de la dumneavoastră”, după care pune mâna pe telefon şi zice: „Măi, Tobă, uite, am primit un CV interesant, te rog să vezi ce e cu candidatul acesta”.

Şi, în orice companie serioasă din lumea această, managerii nu numai că îi încurajează pe angajaţi şi pe colaboratori să facă astfel de recomandări, ci adesea îi şi recompensează pe cei care aduc un candidat care e angajat în cele din urmă. Aşa e normal să fie, aşa e eficient, aşa merg şi au mers întotdeauna lucrurile.

Nu am citit niciodată vreo lege, m-am descurcat mereu cu brief-urile pe care mi le făceau cei din jur. Însă întotdeauna am presupus că aceste legi sunt făcute de nişte oameni cu scaun la cap şi că sunt puse în aplicare de alţii cel puţin la fel de deştepţi şi de bine intenţionaţi.  Nu ştiu dacă există o lege separată pentru traficul de influenţă, nu ştiu ce scrie acolo, însă până acum nu mi-am pus problemă că ar trebui să o citesc literă cu literă pentru a înţelege ce văd în televizor. De când a apărut CV-ul lui Duicu la ştiri şi la tot felul de alte emisiuni, tot aştept şi eu să văd că mai iese ceva, că Duicu a strecurat 100 € între foile CV-ului când i l-a dat lui Ponta, de pildă, că aceştia erau marcaţi cu cerneală invizibilă, că Ponta i-a dat 50 lui Tobă şi şi-a păstrat restul... Da nu, şi nu! Duicu i-a dat CV-ul lui Ponta, Ponta i-a dat CV-ul lui Tobă, şi cu asta gata!

Deci, eu, dacă primesc un CV şi îl dau mai departe, fac trafic de influenţa? Sau fac doar când îl dau unei companii sau instituţii de stat, însă dacă îl dau unei companii private sau celor de la BERD, nu? Sau, dacă ne lăsăm imaginaţia să zboare şi vine cineva care îmi da 100 € şi mă roagă să-i prezint CV-ul la CFR şi la Tarom, şi eu mă duc şi le spun: „Uite, domnule Heinzmann, un CV interesant, cred că merită să te întâlneşti cu el, e băiat bun...”, e şi acesta trafic de influenţa? Dacă da, atunci să ştiţi că se mai numeşte şi outplacement, şi e un serviciu pentru care cel ce face acest trafic e plătit oriunde în lume, pentru deranjul de a duce CV-ul de colo-colo. Cineva mi-a spus azi că dacă „actul” e făcut cu bună intenţie, atunci nu e trafic de influenţă, însă dacă e făcut cu o intenţie rea, este. Aşa să fie, oare? Să reuşească să stabilească procurorul care erau intenţiile făptuitorului în momentul „actului”?

Însă, în România, „trafic” pare să însemne şi doar a lua, nu numai a lua dintr-un loc şi a duce în altul, aşa cum scrie la dicţionar. Să zicem că eu ies cu Izaura la o bere şi îi spun că sunt prieten cu nişte judecători. Eu nu cunosc niciun judecător, dar ea nu ştie. Îi spun să-mi dea 600.000 € ca să vorbesc cu prietenul meu, judecătorul, să-l scoată pe ta-su din închisoare. Eu iau banii, îmi cumpăr un Mercedes, apoi plec la mare, la Constanţa. Evident, nu vorbesc cu nimeni, pentru că nu am cu cine. Şi, chiar dacă aş avea, tot nu aş vorbi. De ce se cheamă ăsta trafic de influenţă şi nu înşelăciune, escrocherie, abuz de încredere, păcăleală, ţeapă monumentală? Parcă pentru înşelăciuni şi ţepe nu se intră la închisoare în România, din câte ştiu eu.
 
Vorba prietenului meu, olandezul: „Vă place să trăiţi periculos în România...”.