Pledoarie pentru o cenuşăreasă

Muzica de cameră. Nu poţi face apologia unei dependenţe ineluctabile. Poţi doar învăţa să trăieşti cu ea. Chiar dacă e o cenuşăreasă. Sau, tocmai de aceea.

Muzica de cameră, mai ales cvartetul, acest ideal al creaţiei componistice occidentale, e o călătorie într-o lume aparte. O lume a interiorizării şi delicateţii, a nuanţelor şi subtilităţii. Din care, odată intrat, nu te vei mai putea extrage niciodată, contaminat pentru totdeauna. Toată muzica de cameră însă, nu doar cvartetul, se adresează fiecăruia dintre noi într-o manieră cu totul personală şi mai ales, intimă. Ea reflectă şi se reflectă atât în sufletul interpretului, cât şi al ascultătorului. Vă mărturisesc că e una dintre cele mai frumoase stări. Cam atât. Nu poţi face apologia unei dependenţe ineluctabile. Poţi doar învăţa să trăieşti cu ea. Întâlnirea cu Cvartetul Belcea din seria extraordinarelor  Recitaluri şi concerte camerale de la Ateneu m-a trimis la amintirile dragi sufletului oricărui meloman, capodopere de neuitat ale acestui gen unic. Un domeniu imens, special şi extrem de interiorizat. Unul marginalizat însă, chiar nedrepăţit în România zilelor noastre. Nu vreau să fac pe Casandra, dar fără săli şi stagiuni specifice, fără o piaţă a discului şi fără popularizarea de către mass-media, (chiar şi a celei de specialitate) a acestei cenuşărese a muzicii clasice, viitorul e foarte sumbru. Şi trist.

Pînă acum, am ascultat la Ateneu, în Festivalul Enescu cum nu o facem în mod obişnuit , cîteva recitaluri superbe: Tharice Virtuosi, un ansamblu de zece muzicieni de rasă, între care trei violonişti-concertmaeştri români (Liviu Prunaru, Bogdan Zvorişteanu şi Vlad Stănculeasa), imponderabilul Belcea Quartet, pe Patricia Kopatchinskaja şi Scottish Ensemble, un proaspăt şi surprinzător ansamblu european în plină afirmare şi l-am aplaudat pe dirijorul-compozitor dedicat cauzei enesciene, Peter Ruzicka, în fruntea orchestrei Filarmonicii “George Enescu”. În paralel, la Teatrul Bulandra, Zoli Toth Quartet ne-a prezentat un dosar bachian, în reinterpretarea magistrală a alui Adrian Enescu, iar la Sala Mică a Palatului am avut parte de opusuri cameral contemporane cu Trio Contraste, (Ion Bogdan Ştefănescu, Sorin Petrescu şi Doru Roman). Ca să nu mai vorbim de acest sfârşit de săptămână: Fazil Say ( Fazil a fost ...Fazil) cu un program Beethoven, Chopin Debussy,  Murray Perahia cu Haydn, Beethoven, Brahms şi Elisabeta Leonskaja cu un in memoriam Sviatoslav Richter  - Schubert, Brahms. Şi noua muzică de cameră e foarte ofertantă în zilele ce vin, Ansamblu Profil cu Tiberiu Soare cu opusuri de Ţăranu, Ioachimescu, Murariu, Androne (câştigător la concursul Enescu 2014) Lolea, Măniceanu şi Dan Dediu cu Valentina Sandu-Dediu şi compozitorul solişti, alături de Emil Vişinescu, Horia Maxim şi Mihai Măniceanu. E de neratat şi întâlnirea din această Duminică cu Musica Nova – Flroian Popa, Frederic Moreau, Dorel Fodoreanu şi Mara Dobrescu  într-un cameral care promite să fie de excepţie: Enescu - Trio în la minor, Bartok – Contraste şi Messiaen cu Cvartetul pentru sfârşitul timpului. Iar cu programul de Duminică după amiază la Ateneu, oferit de Ansamblul Hyperion – Iancu Dumitrescu şi Ana-Maria Avram  vom fi în plină contemporaneitate.

Şi ca viitoare recomandări, pînă la finele acestei hiperstagiuni ar trebui să nu rataţi întâlnirile camerale cu New European String Chamber Orchestra şi Dmitri Sitkovesky, Cvartetul Voces cu două capodopere din genul cvartetului cu pian (Brahms şi Schumann) în compania pianistului Andrei Licareţ, Orchestra de Cameră a Republicii Moldova cu Cristian Florea (Warlok – Enescu – Bartok ) Ansamblul Archeus şi muzica lui Liviu Dănceanu. Eu n-o să ratez sigur recitalurile Aoede String Quartet, care va cînta între altele Cvintetul cu pian op 29 în la minor de George Enescu, Cvartetul braşovean Gaudeamus, vechi discipoli ai Vocesului, cu un program românesc Berger - Vlad - Herman  şi bineînţeles, Ad Libitum Quartet, cu Ravel, Bartok şi Elgar  în care Alexandru Tomescu, Şerban Mereuţă, Bogdan Bişoc şi Filip Papa o vor întâlni pe Alexandra Dăriescu. Un program superb va fi spre finalul Festivalului şi cel al Michelangelo Quartet  - Mihaela Martin, Daniel Austrich, Nobuko Imai şi Frans Helmerson. Şi pentru cine îl iubeşte pe Christian Zacharias, un recital Schubert, Schumann , Brahms în chiar ultima zi a ediţiei 2015 a Festivalului Enescu. Că mi-ar fi plăcut să văd şi alte nume în festival, în special a unor interpreţi români ”refugiaţi” în culturi mai prietenoase cu destinele de muzicieni, în care performează solo sau nu, la cel mai bun nivel, e o altă discuţie. Pînă atunci, ceea ce se întâmplă zilele acestea la Bucureşti, la Ateneul Român şi la Sala Mică a Palatului, e cea mai bună pledoarie pentru muzica de cameră, o cenuşăreasă a scenelor româneşti. Să nu o ratăm!