Procurorii au uitat şi de gloanţele lui Adrian Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase, proaspăt eliberat din Penitenciar FOTO Adevărul
Adrian Năstase, proaspăt eliberat din Penitenciar FOTO Adevărul

Tentativa de suicid a fostului premier Adrian Năstase din luna iulie a anului trecut i-a adus acestuia un nou dosar penal. Numai ca procurorii par să fi uitat de acest caz şi recunosc cu seninătate că nu au mai făcut nimic important în dosar din august 2012.

Cei care investigau condiţiile în care Adrian Năstase a vrut să îşi pună capăt zilelor au descoperit în casa acestuia 399 de cartuşe pentru care nu avea autorizaţie. Pe 24 august 2012, procurorii au comunicat că cercetările sunt în curs în acest nou dosar penal întocmit pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. 

„Se efectuează cercetări faţă de Năstase Adrian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Controlul efectuat cu privire la condiţiile de păstrare şi asigurarea securităţii armelor şi muniţiilor, de către Năstase Adrian, a evidenţiat un număr de 399 cartuşe pentru care nu poseda autorizaţie. În cauza disjunsă, cercetările sunt în curs de derulare, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arată în comunicatul Ministerului Public emis la acea dată. 

De atunci, nimic nu s-a mai întâmplat cu acest dosar.

Chiar dacă procurorul general de atunci spunea că se va rezolva repede dosarul, acesta pare acoperit de praf într-un birou al parchetului. „Sper ca ancheta mai mult de o lună, o lună jumătate să nu dureze. E un dosar relativ simplu” a spus public Laura Codruţa Kovesi. La finalul săptămânii trecute, Biroul de Presă al Parchetului General a avut nevoie de mai bine de două zile să afle în ce stadiu se află acest dosar, pentru ca până la urmă răspundă sec. „Până la acest moment nu au intervenit date noi în legătură cu această cauză”, a precizat procuror Ramona Bulcu.

Trebuie reamintit că şi dosarul "Zambaccian" pare să fie ţinut departe de judecători. Procurorii DNA au uitat să mai motiveze recursul în acest caz şi au ignorat cererile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a returna dosarul instanţei pentru judecare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite