Masterandul are dreptul la cămin şi la reduceri de transport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Masteranzii se bucură de toate drepturile legale pe care le are orice student din ciclul de licenţă, aflat pe locuri finanţate de la bugetul de stat. Adică, dreptul la cămin, dreptul la bursă,

"Masteranzii se bucură de toate drepturile legale pe care le are orice student din ciclul de licenţă, aflat pe locuri finanţate de la bugetul de stat. Adică, dreptul la cămin, dreptul la bursă, dreptul la reduceri de transport şi dreptul la tabere studenţeşti", ne-a declarat Ion Ciucă, directorul Direcţiei Management Universitar, din cadrul Ministerului Educaţiei.
Cei aproape 14.000 de tineri care vor intra, anul acesta, într-un program masteral, pe locurile bugetate, trebuie să ştie că, potrivit legii, nu există niciun fel de diferenţe între ei şi studenţii din ciclul de licenţă. "Masteranzii au dreptul la un loc în cămin, aşa că pot înainta, fără nicio problemă, cereri în acest sens către secretariatele facultăţilor", spune Ciucă. Însă, potrivit aceleiaşi surse, universităţile pot să întocmească regulamente pe baza cărora să împartă locurile în cămin, atunci când nu au locuri suficiente ca să acopere toate solicitările. Aşa că se poate ca, în cazul anumitor instituţii de învăţământ superior, prioritate să aibă studenţii de anul I, iar masteranzilor să nu le fie soluţionate toate cererile.
"De asemenea, universităţile trebuie, conform legii, să dea burse masteranzilor, aşa cum dau studenţilor din ciclul de licenţă. Teoretic, 1 din 4 studenţi pe locurile bugetate trebuie să primească bursă", mai spune oficialul MEdC. Reducerile la transport nu sunt nici ele apanajul studenţilor din ciclul de licenţă. Masteranzii trebuie să primească şi ei, atât tichetele pentru reducerile CFR, cât şi reducerile la autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou. Nici dreptul de a solicita locuri în taberele studenţeşti nu trebuie să le fie refuzat masteranzilor cu performanţe universitare, care studiază pe locurile finanţate de la bugetul de stat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite