Incendiul izbucnit la mansarda unui bloc din centrul Bacăului a fost stins, locatarii evacuaţi revenind în locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu în Bacău FOTO Cristian Ghinghes

Incendiul izbucnit, miercuri seară, la mansarda unui bloc cu şapte etaje din centrul municipiului Bacău a fost stins de pompieri, iar locatarii evacuaţi au revenit în locuinţe. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, incendiul a fost stins de pompieri, iar la ora transmiterii acestei ştiri locatarii evacuaţi s-au întors în locuinţe.

În urma incendiului, apartamentele din bloc nu au fost afectate, arzând doar mansarda.

Incendiul a izbucnit, miercuri, în jurul orei 21.30, la mansarda unui bloc cu şapte etaje din centrul municipiului Bacău, iar zeci de persoane au fost evacuate, trei dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale după ce au făcut atacuri de panică.

La faţa locului s-au deplasat zece echipaje de pompieri pentru a stinge focul.

”Cu sprijinul poliţiştilor s-a asigurat un perimetru în jurul blocului unde are loc incendiul pentru a preveni eventuale accidente. De altfel, intervenţia pompierilor este dificilă având în vedere că bucăţi din mansardă cad de pe bloc”, declara pentru News.ro purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite