Deponeul ecologic, tot mai departe de Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După eşecul de la Chevereş, când autorităţile au fost practic alungate de localnici, Consiliul Judeţean Timiş a reînceput cursa pentru găsirea unei locaţii în care să fie construit

După eşecul de la Chevereş, când autorităţile au fost practic alungate de localnici, Consiliul Judeţean Timiş a reînceput cursa pentru găsirea unei locaţii în care să fie construit deponeul ecologic. Săptămâna trecută, a avut loc o întâlnire a administraţiei judeţene cu aproape 50 de primari timişeni. În prima fază, circa opt primari s-au arătat interesaţi ca deponeul să fie construit pe raza localităţii pe care o conduc. Niciuna dintre acestea nu se află la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de Timişoara. Dacă localnicii din Cevereş au fost total împotriva deponeului, primarii din celelalte localităţi au fost atraşi de beneficiile proiectului: infrastructură, curent, staţie de epurare şi aproximativ o sută de locuri de muncă. Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean, este convins că, până la vară, va dispune de terenul necesar deponeului. El a nominalizat însă doar trei locaţii posibile: Ciacova, Racoviţa şi Tormac. "Timişoara are neapărată nevoie de un deponeu ecologic, însă asemănarea lui cu groapa de la Parţa este un handicap foarte mare pentru noi. Odată ce va fi demarat proiectul eponeului ecologic, groapa de la Parţa va intra într-un proces de închidere, pentru care sunt alocate cinci milioane de euro", a spus Ostaficiuc.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite