Cinci persoane, printre care trei deţinuţi, acuzate de înşelăciuni prin metoda „Accidentul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbaţii înşelau victimele prin metoda „Accidentul”
Bărbaţii înşelau victimele prin metoda „Accidentul”

O grupare formată din cinci persoane, dintre care trei aflate în penitenciar, specializată în înşelăciuni prin telefon prin metoda "Accidentul", a fost destructurată, joi, de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, informează Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, în perioada februarie - aprilie a acestui an, cei cinci suspecţi ar fi înşelat, prin metoda "Accidentul," două persoane şi ar fi încercat să facă alte şase victime, prejudiciul total fiind evaluat de anchetatori la aproximativ 60.000 de lei, potrivit Mediafax.

"Trei dintre persoanele verificate de către poliţiştii Capitalei ar fi săvârşit infracţiuni de înşelăciune prin telefon, prin metoda 'rudă implicată în accident rutier', aflându-se încarceraţi într-un penitenciar din provincie", se arată într-un comunicat emis de Poliţia Capitalei.

Potrivit unor surse din Poliţie, cei trei deţinuţi erau încarceraţi la Penitenciarul Giurgiu. De acolo, sunau la întâmplare mai multe persoane pe care încercau să le convingă de faptul că o rudă apropiată a comis un accident de circulaţie şi are nevoie urgentă de bani. În acest sens, victimele, majoritatea persoane vârstnice, erau determinate să depună la bancă, în conturile deschise de escroci, diverse sume de bani.

Cei trei deţinuţi au fost arestaţi preventiv şi au fost mutaţi de la Giurgiu în arestul Poliţiei Capitalei.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Bucureştean, arestat pentru că a înşelat o bătrână cu metoda “accidentul”

VIDEO Escrocii inventează noi metode să-i jupuiască pe oameni de bani. Metoda "accidentul", folosită acum cu ajutorul taximetriştilor

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite