Augustin Lazăr, prima reacţie după ce 4 procurori s-au înscris în cursa pentru şefia DNA: Nu este un act de curaj, ci o dovadă a datoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a vorbit marţi, la sediul CSM, despre candidaţii înscrişi pentru şefia DNA, spunând că gestul acestora nu este unul de curaj în actualul context ci o dovadă a sentimentului datoriei.

„Procurorul trebuie să fie garantul respectării drepturilor fundamentale. Aş dori să vă precizez că eu am încurajat înscrierea colegilor noştri în această procedură de selecţie şi faptul că patru colegi dintre cei care sunt reprezentantivi pentru Ministerul Public s-au înscris înseamnă că procurorii au sentimentul datoriei dezvoltat şi s-au prezentat la această procedură”, a declarat Augustin Lazăr.

Procurorul general al României a susţinut că viitorul şef al DNA trebuie să fie un bun profesionist şi un om care să ţină cont de politica Ministerului Public.

”Trebuie să fie un bun profesionist şi să aibă un proiect cât mai apropiat de cel Ministerului Public de a promova actul de urmărire penală ca un act de foarte bună calitate.

Această prioritate va creşte şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie”, a declarat Augustin Lazăr.

Întrebat dacă, în actualul context politic, este o dovadă de curaj să candidezi la şefia DNA, Augustin Lazăr a susţinut că este dovada sentimentului datoriei. „Este o dovadă că au sentimentul datoriei dezvoltat”, a spus procurorul general.

Patru procurori care şi-au depus luni candidatura la selecţia organizată pentru funcţia de procuror-şef al DNA: Florentina Mirică - procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr - procuror-şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob - procuror-şef adjunct al DNA şi Elena Grecu - procuror-şef serviciu în structura centrală a DNA.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite