Ambasada SUA la Bucureşti, mesaj de Ziua Presei: Libertatea de exprimare şi statul de drept reprezintă fundamentele statelor democratice
0Ambasada SUA la Bucureşti a transmis, vineri, un mesaj, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, menţionând că libertatea de exprimare şi statul de drept reprezintă fundamentele statelor democratice.
„Astăzi îi onorăm pe numeroşii jurnalişti şi membri ai presei care şi-au dedicat vieţile, adesea cu mari riscuri, promovării transparenţei şi răspunderii în întreaga lume, inclusiv în România. Ameninţările recente la adresa reporterilor de investigaţie din România nu îşi au locul într-o civilizaţie democratică, occidentală. Jurnaliştii de investigaţie profesionişti şi poveştile pe care ei le prezintă societăţii, uneori critice, deloc măgulitoare sau care demască, reprezintă o componentă vitală a unei guvernări democratice şi a succesului economic pentru toate ţările membre NATO, inclusiv România. Instituţiile de presă responsabile au un rol important în slujirea interesului public. Stimulând existenţa unei prese libere, cetăţenii şi comunităţile sunt mai bine informaţi, mai activi şi mai implicaţi în procesul decizional politic şi îşi pot trage mai bine guvernul la răspundere.
Libertatea de exprimare, şi, deopotrivă, statul de drept, egalitatea, umanitatea şi respectul reprezintă fundamentele pe care sunt întemeiate statele democratice. Presa şi independenţa judiciară stau la baza alianţei noastre NATO. De Ziua Mondială a Libertăţii Presei ne reînnoim angajamentul faţă de promovarea şi protejarea unei prese libere. Ne exprimăm solidaritatea cu reporterii români responsabili şi curajoşi, care rezistă la presiuni şi ameninţări în Bucureşti şi în diferite judeţe. Promovarea unei prese libere înseamnă că suntem mai puternici împreună, că luăm atitudine pentru dreptul la adevăr şi pentru vieţi mai prospere şi mai sigure”, este mesajul transmis de Ambasada SUA, printr-un comunicat de presă.
Data de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertăţii Presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU.
România, printre ţările UE cu cei mai puţini jurnalişti
În Uniunea Europeană erau aproximativ 433.000 de jurnalişti în anul 2018, echivalentul a 0,2% din totalul forţei de muncă ocupate a UE, potrivit datelor publicate, vineri, de Eurostat.
Statele membre cu cea mai mare pondere a jurnaliştilor sunt Suedia şi Croaţia (0,4% din totalul forţei de muncă ocupate).
În contrast, cea mai mică pondere a jurnaliştilor (0,1% din totalul forţei de muncă ocupate) se înregistra în cinci state membre: Italia, Polonia, Lituania, România şi Slovacia.
Potrivit datelor Eurostat, citate de Agerpres, în 2018 în România erau aproximativ 50.000 de jurnalişti.