Directorul Apa Nova, Epsică Chiru, spune că noile tarife au fost aprobate deja de catre Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) şi că acestea  vor fi aplicate chiar de astăzi.

Staţia de epurare Glina scumpeşte apa şi canalul

Principalul motiv pentru ajustarea preţurilor la apa potabilă şi servicii de canalizare îl reprezintă investiţia în staţia de epurare de la Glina, operată de Apa Nova cu costuri care se ridică la 27 de milioane de euro anual şi care nu sunt cuprinse în costurile pe care bucureştenii le suportă în prezent. Totuşi, Apa Nova a reuşit să reducă costurile de operare anuală cu peste un milion de euro, ceea ce a dus la o creştere a tarifului mai mică decât se estimase iniţial. Aşa se face că bucureştenii plătesc mai puţin decât constănţenii, ieşenii, arădenii sau piteştenii, oraşe în care operatorii au de asemenea în operare staţii de epurare. Costul de alimentare cu apă şi canalizare ca reprezenta circa 3,4% din venitul mediu al unei familii.

Apa Nova Bucuresti a preluat în luna iulie a acestui an operarea staţiei de epurare a apelor uzate a municipiului Bucureşti, SEAU Glina. Staţia Glina epurează mecanic 10 metri cubi de apă poluată pe secundă, iar din acest volum, jumătate este epurată la final. Până ca Apa Nova Bucureşti să preia operarea staţiei de la Glina, canalizarea Capitalei se deversa în Dâmboviţa ducând astfel la infiltraţii de ape uzate în pânza freatică din zona bazinului hidrografic al râului ce traversează Capitala. Investiţia de mediu de la Glina este considerată una dintre cele mai mari din Europa de Sud-Est.

Cei cu venituri de sub 400 de lei, scutiţi

Bucureştenii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu 400 de lei pot depune, din 15 noiembrie, cereri pentru scutirea de la plata serviciilor de apă şi canalizare pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2012. Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, a anunţat ieri că pot cere scutire bucureştenii cu acte legale (act de proprietate sau de închiriere la domiciliul pentru care se solicită scutirea), cu cetăţenie română, al căror venit pe membru de familie se încadrează în plafonul de 400 de lei şi care nu au datorii la plata serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare. Potenţialii beneficiari sunt aşteptaţi de luni până vineri între orele 8.30 şi 16.30 să depună actele pentru scutirea de la plata acestor servicii, aferente perioadei 01.01.2012- 30.06.2012, la sediul DGASMB.

Acte necesare
Beneficiarii trebuie să prezinte certificatele de naştere ale copiilor, sau hotărârea definitivă de încuviinţare a adopţiei, de încredinţare sau plasament familial al minorului, potrivit legii, actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau de curator, certificatul de căsătorie, acte din care să rezulte că un membru al familiei urmează o formă de învăţământ, acte din care să rezulte încadrarea, potrivit legii, în categoria persoanelor cu handicap accentuat sau grav, ori în gradul I sau II de invaliditate, pentru persoanele aflate în întreţinere, după caz.