Primăria face trotuare de 60 de cm pe Fabrica de Glucoză, inaccesibile pentru persoanele cu dizabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Capitalei face trotuare de 60 cm pe Fabrica de Glucoză FOTO: Pagina Facebook Pe unde merg
Primăria Capitalei face trotuare de 60 cm pe Fabrica de Glucoză FOTO: Pagina Facebook Pe unde merg

Primăria Capitalei face pe anumite porţiuni din Şoseaua Fabrica de Glucoză trotuare de doar 60 de cm, care sunt inaccesibile pentru persoanele cu dizabilităţi şi părinţilor cu copii în cărucior.

Trotuare extrem de înguste şi piste de biciclete pe trotuar, ca pe Şoseaua Pantelimon, adică greu accesibile. Aşa va arăta Şoseauza Fabrica de Glucoză, conform hotnews.ro

Soluţia Primăriei Capitalei este un motiv de nemulţumire pentru cetăţeni dar şi oameni politici. 

„Firea inventează trotuarele cu sens unic, pe care mergem în şir indian. Aşa se explică modul în care arată trotuarele noi de pe şoseaua Fabrica de Glucoză din Bucureşti. Nu există un exemplu mai clar de incompetenţă. Să faci o investiţie de zeci de milioane de euro în 2020 şi să-ţi iasă aşa. Şi asta după ani de întârziere şi chin. Cum ar putea un cuplu cu un cărucior de copil să folosească acest trotuar de 60 de cm? Ce face un om în scaun cu rotile ca să treacă pe lângă copacii încastraţi în trotuar? Ce se întâmplă când te întâlneşti cu un alt om care vine din sens invers? În câteva luni, sper să scăpăm Bucureştiul de această catastrofă de primar. Înainte să distrugă şi mai mult Capitala", a scris Cătălin Drulă, liderul deputaţilor USR pe pagina de Facebook.

„Primăria îşi bate joc de oamenii din Pipera! Una dintre cele mai mari probleme ale bucureştenilor, în Sectorul 2, este traficul din Pipera, respectiv de pe strada Fabrica de Glucoză. Vestea bună este că primăria lucrează la refacerea străzii. Vestea proastă e că, deşi suntem în 2020, deşi suntem într-o capitală europeană, deşi suntem în, probabil, cea mai mare zonă de afaceri din România, primăria îşi bate joc de oameni. Zilele astea se asfaltează trotuarele de pe Fabrica de Glucoză. Prost, ca întreaga administraţie Firea. Lucrarea este executată astfel încât mersul pe jos să fie meschin şi înghesuit. Încălcarea normelor (şi a bunului simţ) este evidentă! Deşi în studiul de fezabilitate iniţial trotuarul era corect dimensionat, în proiectul tehnic de execuţie s-a ţinut cont nu de nevoile oamenilor şi standardele de accesibilitate, ci de nevoile constructorului de a face lucrurile ieftin şi prost. Şi a ieşit ce vedeţi mai jos”, a scris şi Radu Mihaiu, liderul USR Sector 2, pe pagina de Facebook.

Municipalitatea a început pe data de 3 august 2018 lucrările de lărgire a străzii Fabrica de Glucoză de la două la patru benzi, după 15 ani de aşteptare. Termenul de execuţie din contract era de 15 luni, însă lucrarea nu a fost finalizată la finalul anului trecut. Estimarea este primăvara acestui an.

Costul lucrării se ridică la 173 milioane lei, incluzând exproprierile. Lucrările sunt executate de Asocierea S.C. STRACO GRUP S.R.L.-S.C. TRACON S.R.L.-S.C. PRIMACONS GROUP S.R.L., valoarea contractului fiind de 48.228.719,48 lei fără TVA.

Proiectul noii şosele presupune lărgirea la 4 benzi, două pentru fiecare sens de circulaţie, a arterei de 1,8 km lungime, între Şoseaua Petricani – Nod A3 şi Calea Floreasca.

Intersecţiile pe care Şoseaua Fabrica de Glucoză le traversează vor fi reconfigurate şi va fi realizată racordarea la sensul giratoriu din zona Autostrăzii A3. De asemenea, vor fi amenajate noi spaţii verzi, iar iluminatul stradal va fi modernizat.

Proiectul prevede şi amenajarea de parcări, a două drumuri colectoare şi semaforizare pe anumite segmente.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite