Primăria Sectorului 4 a creat propriul regulament de funcţionare a şcolilor în timpul pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii din Sectorul 4 vor
purta masca de protecţie şi în timpul orei şi în pauze
Elevii din Sectorul 4 vor purta masca de protecţie şi în timpul orei şi în pauze

Primăria Sectorului 4 a creat propriul regulament de funcţionare a şcolilor în timpul pandemiei, iar printre măsurile luate se află efectuarea unui triaj epidemilogic la intrarea în unitatea de învăţământ, purtarea măştii şi în timpul orei şi în pauze de către elevii de la ciclul gimnazial şi liceal, iar pentru cei de la ciclul primar masca trebuie purtată doar în pauze.

De asemenea, dacă un elev este depistat pozitiv cu SARS Cov 2, se va suspenda activitatea din clasă, cursurile urmând să se desfăşoare online.

Primăria Sectorului 4 a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că documentul elaborat de specialiştii primăriei, sub coordonarea primarului Daniel Băluţă, conţine elementele de bază ce trebuie respectate atât de copii, cât şi de părinţi şi de cadrele didactice, începând de la intrarea în şcoală şi până la ieşirea pe poarta instituţiei de învăţământ. 

Măsurile prevăzute în regulament instituie obligaţii în sarcina tuturor instituţiilor şi persoanelor implicate în procesul educaţional - Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, prin reprezentanţii teritoriali, respectiv Inspectoratul Şcolar al Sectorului 4, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, prin Primăria Sectorului 4 şi Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector 4, unitatea de învăţământ, prin director şi profesori, părinţi şi copii. 

“Concret, pe lângă măsurile implementate deja în şcolile din sectorul 4 (trasee bine delimitate de intrare şi ieşire în/din şcoală, separatoare din plexiglas la fiecare bancă, reducerea numărului de bănci din fiecare sală de curs), Primăria Sectorului 4 va asigura toate materialele de protecţie (kit sanitar), măşti de protecţie pentru copii, precum şi biocide pentru dezinfecţie”, se arată în comunicatul Primăriei Sectorului 4. 

Regulamentul prevede şi procedura ce trebuie urmată în situaţia în care într-o clasă vor fi copii cu simptome specifice infecţiei cu coronavirus, când este cazul să fie închisă o şcoală, dar şi paşii ce trebuie urmaţi de persoanele şi instituţii pentru fiecare scenariu posibil. 

Documentul, intitulat „Regulament privind măsurile de protecţie pentru prevenirea răspândirii infectării cu SARS-COV 2 pentru anul şcolar 2020-2021 la nivelul Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti” va fi pus în dezbatere publică începând din 18 august. 

Sursa citată menţionează că în paralel, acesta a fost trimis Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Afacerilor Interne, urmând ca fiecare instituţie să-şi exprime punctul de vedere în zilele ce urmează, astfel încât săptămâna viitoare, regulamentul să fie supus aprobării Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă. După ce regulamentul va fi deveni oficial, personalul creşelor, grădiniţelor şi al şcolilor va fi instruit, astfel încât fiecare să ştie ce are de făcut în orice situaţie posibilă. 

„Sectorul 4 este pregătit pentru începerea noului an şcolar. Putem asigura copiilor măşti de protecţie, viziere pentru profesori, substanţele necesare pentru dezinfecţie şi, în măsura în care va fi nevoie, vom putea să testăm toţi copiii şi întreg personalul şcolilor din sectorul nostru. Ce este însă foarte important pentru mine ca medic şi ca tată în primul rând, este faptul că urmare a regulamentului, vom şti cu siguranţă, fiecare dintre noi, ce avem de făcut în perioada următoare. Iar acest lucru înseamnă responsabilitate! Este important să colaborăm şi să lăsam deoparte toate animozităţile când este vorba despre o problemă de sănătate atât de importantă”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

În regulament este prevăzut că la accesul în unitatea de învăţământ păstrarea distanţei este asigurată de o echipă mixtă, formată dintr-un reprezentant al Poliţiei Locale, diriginţii claselor, profesorii sau învăţătorii de la prima oră, coordonatorul de etaj. Astfel, va fi asigurată o distanţă de cel puţin un metru între elevi pentru realizarea triajului. De asemenea, sosirea elevilor la unitatea de învăţământ va fi programată cu decalaj, iar responsabilitatea programării sosirii elevilor revine directorului unităţii de învăţământ. 

La intrarea în unitatea de învăţământ va fi luată temperatura elevilor, iar intrarea în clasă se va face împreună cu profesorul responsabil care desfăşoară prima oră de curs, pe trasee clar definite, stabilite de către conducerea unităţii de învăţământ. 

Profesorul care desfăşoară ora de curs se va asigura că: fiecare pupitru are ecranul de protecţie dezinfectat înainte de a începe ora; dezinfectarea acestora se realizează cu şerveţele umede de către fiecare elev în parte; sala de curs a fost aerisită la începerea activităţii; sala de curs a fost curăţată de către personalul nedidactic; fiecare elev se va dezinfecta pe mâini la începutul orei de curs;

În clasă se va asigura o distanţă de minim un metru (faţă, spate şi laterale), respectiv patru metri pătraţi, spaţiu pentru fiecare elev. 

Regulamentul mai prevede că pentru evitarea aglomeraţiei, elevii vor ieşi din clasă alternativ, urmând ca la revenirea în clasă să reia procedura.

Purtarea măştii de protecţie nu este obligatorie pentru elevii de la clasele pregătitoare până la clasa a IV-a în timpul orei, ci doar în pauză, pentru elevii de gimnaziu şi cei de liceu masca de protecţie este obligatorie în timpul orei de curs şi în pauză.

Primăria Sectorului 4 a mai decis că dacă un elev este depistat pozitiv cu SARS Cov 2, se va suspenda activitatea din clasa respectivă. Astfel, elevii vor intra în izolare la domiciliu, iar cursurile vor fi predate în mediul online, pentru o perioadă de două săptămâni.

Dacă minim trei elevi sunt depistaţi pozitiv cu SARS Cov 2, de la clase diferite, se vor suspenda cursurile pentru toată unitatea de învăţământ, astfel cursurile vor fi predate exclusiv în mediul online, pentru o perioadă de două săptămâni.

Iar dacă un profesor este depistat pozitiv cu SARS Cov 2 toţi profesorii intră în izolare la domiciliu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite