Câinii cu stăpân din Capitală nu se mai înregistrează la ASPA. DNA pune lupa pe banii cheltuiţi pentru gestionarea maidanezilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O dată cu intrarea în vigoare a normelor de aplicare a noii legi de gestionare a câinilor, bucureştenii nu-şi vor mai înscrie câinii la Primăria Capitalei în baza de date a Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, ci la Colegiul Medicilor Veterinari.

Anul nou, noi schimbări aduce. Cu toate că Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a fost special înfiinţată de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, tocmai pentru a gestiona situaţia câinilor fără, dar şi cu stăpân din Bucureşti, conform Legii 258/2013 (legea care reglementează gestionarea câinilor fără stăpân din România), “registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân este gestionat de către Colegiul Medicilor Veterinari”.

Cu alte cuvinte, unul din serviciile de bază prevăzute de ASPA, după ce a fost înfiinţată de urgenţă ca reacţie la tregedia prin care Ionuţ Anghel (4 ani) a fost găsit sfâşâiat de o haită de câini pe un teren privat de lângă Parcul Tei din Sectorul 2, era exact acest lucru.

Practic, unul din motivele principale pentru aparaţia câinilor pe stradă, este, potrivit autorităţilor, gestionarea câinilor din casele şi curţile oamenilor, care până de curând era haotic organizată. 

Schimbarea autorităţii, deadline amânat

Există însă şi un motiv de bucurie pentru bucureştenii care au câini acasă: prelungirea datei până la care trebuie să-i declare. Potrivit proiectului de act normativ prin care competenţa de a înfiinţa şi gestiona Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân este dată Colegiului Medicilor Veterinari din România, termenul până la care bucureştenii îşi pot înregistra câinii este 1 ianuarie 2015.

Trebuie spus, însă, că aceia care nu respectă acest lucru riscă amenzi cuprinse între 2.000 şi 5.000 lei.

“ASPA va derula în continuare programul de sterilizare gratuită a câinilor cu deţinător, prin 23 de cabinete veterinare. Sterlizarea câinilor cu deţinător reprezintă una din componentele principale ale Planului pentru gestionarea câinilor din Municipiul Bucureşti” a declarat Răzvan Băncescu, coordonatorul proiectului ASPA.

Anchetă DNA pentru prejudiciu de un milion de euroa la ASPA

Faptul că există mai multe neregularităţi la ASPA (autoritatea înfiinţată de primarul Sorin Oprescu pentru gestionarea problemei maidanezilor) în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor publice o confirmă şi ancheta pe care, potrivit sursazilei.ro, procurorii DNA o au în lucru.

Astfel, potrivit sursei citate, după ce au ridicat documentele de la ASPA, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti au constatat nereguli în cheltuirea banilor şi un prejudiciu de cel puţin un milion de euro, astfel că au transmis dosarul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, competenţi în astfel de cazuri.

Banii ar fi fost fost daţi pentru contractele încheiate cu firmele particulare ce adună maidanezii de pe străzile Capitalei contra unor preţuri piperate.

Mai puteţi citi:

Sorin Oprescu, la Adevărul Live: SRI a confirmat numărul maidanezilor. Rezolvarea problemei, întârziată. Când fuzionează ELCEN cu RADET

Primarul general, Sorin Oprescu, a venit în platoul Adevărul Live pentru a dezbate principalele probleme ale Bucureştiului cu jurnaliştii Dan Marinescu şi Oana Balan. La aproape patru luni de la ziua în care Ionuţ Anghel (patru ani) a murit în urma unui atac al unei haite de maidanezi, edilul a explicat care este stadiul planului de gestionare. Acesta a vorbit şi despre situaţia clădirilor cu risc seismic, poluare şi fluidizarea traficului.

Oprescu, verificat de oficiali europeni pe gestionarea maidanezilor. Edilul-şef: „Nu suntem de acord cu imaginea pe care vor să o creeze nişte oameni iresponsabili“

Primarul General, Sorin Oprescu, s-a intalnit, miercuri, cu europarlamentarii Janusz Wojciechowski si Andrea Zanoni, membri ai Intergrupului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Parlamentului European. Oficialii europeni au venit pentru a verifica stadiul programului de gestionare a maidanezilor şi pentru a vedea dacă se respectă standardele internaţionale.

Cât ne costă eutanasierea unui câine şi cine va face procedura. Neutralizarea maidanezilor, blocată de neadoptarea normelor de aplicare

Normele de aplicare a Legii Maidanezilor, prin care se reglementează gestionarea câinilor fără stăpân şi în care se dă liber la eutanasierea animalelor la două săptămâni după capturarea lui de pe străzi, se află în continuare la ministere, potrivit coordonatorului ASPA, Răzvan Băncescu. Chiar şi aşa eutanasierea nu se va face în centrele municipalităţii, ci printr-un nou contract cu firmele private.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite