Elevii vor împuşcarea corupţilor la Chişinău
0Elevii din Republica Moldova consideră copiatul o gravă încălcare a principiilor morale, cu toate acestea, ei recunosc că mai apelează uneori la această metodă. Unii vin cu soluţii radicale pentru a combate corupţia în instituţiile de învăţământ, iar alţii spun că de pedepsirea celor corupţi se va ocupa însăşi viaţa.
Tinerii din 22 de licee din ţară au prezentat o serie de idei ingenioase pentru reducerea corupţiei în sistemul educaţional din Republica Moldova, în cadrul Târgului soluţiilor anti-corupţie. Evenimentul face parte din proiectul „Tinerii pentru transparenţă în educaţie”, iniţiat de Ministerul Educaţiei. Noi am fost curioşi să aflăm cum percep elevii noţiunea de corupţie şi cum i-ar pedepsi pe funcţionarii publici pentru actele de corupţie.
Pedepse ca în China
Cea mai surprinzătoare propunere a venit din partea lui Cristian Talmazan, elev în clasa a 11-a la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din satul Zaim. Mai în glumă, mai în serios băiatul spune că Republica Moldova ar putea prelua modelul Chinei, stat în care actele de corupţie sunt pedepsite cu moartea. „Pedepsele sunt grave mai ales în privinţa funcţionarilor publici. Cu toate acestea China rămâne una dintre cele mai corupte ţări din lume. La noi, pedeapsa cu moartea este interzisă, dar…facem ceva reforme şi…se poate!”, spune Cristian. El defineşte corupţia ca fiind o situaţie când „cu ajutorul banilor sau a influenţei sociale obţii ceva. În liceul meu, nu am întâlnit cazuri de oferire a mitei”, precizează Cristian.
Sancţiuni dure
Şi colegul său, Gheorghe consideră că mita reprezintă o încălcare a legii care trebuie pedepsită penal cu cele mai aspre măsuri. „Corupţia nici nu trebuie să fie în mintea nimănui în această ţară. Eu recunosc că am avut aşa ceva în minte. Am cedat uneori, alteori nu. Cei corupţi merită să fie pedepsiţi prin cele mai aspre măsuri. Nici chiar închisoare pe viaţă, dar trebuie să fie ceva destul de dur. În licee mai există o altă problemă, cea a favoritismului, care trebuie diminuată. Eu am fost şi favorit şi victimă, dar realizez că e un fenomen cu impact negative asupta tinerilor”, spune Gheorghe Sârbu.
Viaţa îi va pedepsi pe cei corupţi
Veronica Gaidei, elevă în clasa a 12-a spune că viaţa găseşte un ac pentru cojocul tuturor şi astfel, în afară de pedepsele prevăzute de lege, oamenii corupţi vor fi pedepsiţi de soartă. „Adesea, viata este cea care pedepseşte fiecare om. Poţi să plăteşti pentru un examen, dar mai târziu, în viaţă, dacă nu ai aptitudini, nu te vei putea descurca. Vei ajunge în situaţii în care banii nu te vor ajuta”, afirmă Veronica.
Soluţie radicală
Anastasia Rusu, elevă în clasa a 9-a din oraşul Vulcăneşti împărtăşeşte această părere. „Corupţia înseamnă minciună totală şi furt. Cred că oamenii răi mai devreme sau mai tâziu sunt pedepsiţi de soartă. Totuşi cei corupţi ar trebui să rămână fără locuri de muncă şi să nu poată fi angajaţi în altă parte. E o soluţie radicală, dar ar putea funcţiona. Legea în Republica Moldova este bine făcută, dar nu este respectată…În liceul meu nu m-am confruntat cu aşa probleme”, spune Anastasia. Şi Ana-Maria Chifa consideră că eliminarea definită a angajaţilor corupţi din sistemul de învăţământ ar putea ameliora situaţia în ţară. „Mama şi bunica mea sunt profesoare, deci am fost instruită de mică să mă bazez pe ce ştiu şi să nu dau bani pentru note bune. Mă strădui să fiu cinstită. Aş propune eliminarea din instituţie a elevilor şi profesorilor care oferă şi iau mită, fără posibilitatea de a mai fi acceptaţi într-o altă instituţie de învăţământ”, recomandă Ana-Maria.
Cod etic pentru elevi
La Târgul soluţiilor anti-corupţie au fost premiaţi mai mulţi elevi care au venit cu idei ingenioase pentru combaterea acestui fenomen. Tinerii din oraşul Lipcani au elaborat un Cod de etică al elevului. „Eu şi mai mulţi colegi ai mei am înţeles că succesul nostru depinde de respectarea unor reguli simple. Tocmai de aceea am decis să creăm grupuri de discuţii ale elevilor din liceu. În rezultat am elaborat Codul de Etică al elevului cinstit. Acest document a fost plasat în fiecare sală de studiu şi adus la cunoştinţă tuturor copiilor. Sperăm ca toţi tinerii să preia iniţiativa noastră”, spune eleva Ana-Maria Chifa. Viceministrul Educaţiei Liliana Nicolaescu- Onofrei a declarat că astfel de proiecte în care se implică tinerii reprezintă dovada că educaţia în Republica Moldova ar putea devein cu adevărat relevantă. „Atunci când elevii se implică în combaterea corupţiei, se preocupă de prevenirea cazurilor de discriminare, când cer sporirea transparenţei privind notarea lor, mă gândesc că societatea noastră are şansa să se lecuiască”, a declarat viceministrul.