Vladimir Socor: Criza gazelor şi „dosarul transnistrean”, două piste diferite

Dmitri Kozak, adjunctul şefului Administraţiei Prezidenţiale a Rusiei, şi ministrul moldovean pentru reintegrare, Vladislav Kulminski, au condus negocierile de la Moscova din 7 octombrie şi 21-22 octombrie, deşi niciunul dintre ei nu este specializat în energie sau în probleme economice. Dar ambii sunt responsabili de negocierile privind conflictul transnistrean, se arată într-o notă de opinie semnată de expertul Vladimir Socor, transmite IPN

Cu trimitere la surse moldoveneşti, autorul susţine că Dmitrii Kozak a făcut deja pe 7 octombrie o serie de propuneri specifice cu privire la raioanele din stânga Nistrului. Mesajele s-au transmis în mod informal şi verbal, nu în scris. Dar deja pe 13 octombrie subalternii lui Kozak ar fi revenit la subiect, întrebând Chişinăul dacă ar accepta să i se ofere un concept de soluţionare durabilă a conflictului transnistrean.

Totuşi, în actuala criză europeană a gazelor, menţionează Vladimir Socor, principala ţintă a Rusiei nu este Moldova, ci: ​​1. Ucraina (să închidă ruta respectivă de tranzit al gazelor către Europa sau, alternativ, să oblige Ucraina să accepte condiţiile Rusiei în ceea ce priveşte tranzitul şi comerţul cu gaze) şi 2. Germania (să o facă dependentă structural de gazul rusesc şi alte forme de afaceri legate de sectorul gazelor). Moldova este doar o ţintă colaterală şi o ţintă de oportunitate pentru Rusia.

Autorul arată că pentru a semna contractele de livrare a gazelor pentru noiembrie şi decembrie Moscova pune o serie de condiţii. Printre ele, se vrea ca Guvernul Republicii Moldova să-şi asume datoriile companiei Moldovagaz faţă de Gazprom, transformându-le în datorii de stat moldoveneşti, pe care să le stingă în următorii trei ani. Moscova doreşte şi amânarea în continuare a transformării Moldovagaz (aşa cum prevede Pachetul Energetic III al Uniunii Europene) în companii independente de achiziţie, transport şi distribuţie de gaze. (Aceasta, în viziunea Gazpromului, ar afecta activele pe care gigantul energetic le deţine prin Moldovagaz).

Totodată, partea rusă a revenit la ideea de a purta discuţii trilaterale între Rusia, Moldova şi Uniunea Europeană cu privire la impactul Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător UE-Moldova (ZLSAC) asupra comerţului bilateral al Republicii Moldova cu Rusia. Guvernul rus îşi propune să ajusteze acel ZLSAC la interesele comerciale ale Rusiei, dar şi (şi poate în principal) să creeze un precedent pentru interferenţa Rusiei în acordurile încheiate între UE – Ucraina şi UE – Georgia.

După respectarea de către Republica Moldova a acestor şi altor condiţii, Gazprom promite iniţierea negocierilor pentru un contract de furnizare multianual.

Autorul observă că Kremlinul şi Gazprom, axaţi pe datoriile Moldovei, doar  arareori menţionează obligaţiile neonorate ale zonei transnistrene, care se ridică la 7,4 miliarde de dolari, potrivit Moldovagaz sau „aproximativ 8 miliarde de dolari”, conform Gazprom. În ultimii 15 ani, Gazprom nu a manifestat nicio încercare serioasă să-şi recupereze banii, ceea ce îi permite autorului să constate că Gazprom işi fraudează propriii acţionari, iar Kremlinul foloseşte Gazprom pentru a subvenţiona Transnistria şi a o menţine pe linia de plutire.

De cealaltă parte, Chişinăul afirmă la negocieri că: 1. Propunerile Gazprom – atât economice, cât şi extraeconomice – contravin intereselor cetăţenilor Republicii Moldova, de aceea negocierile trebuie să continue spre un rezultat reciproc acceptabil; 2. Nu recunoaşte datoria de 700 de milioane de dolari faţă de Gazprom, pentru că este departe de a fi clar cine şi cum a calculat-o. Moldova solicită un audit profesional independent (cu participarea Chişinăului şi Gazprom), în vederea calculării corecte a oricărei datorii şi restructurării acesteia; 3. Chişinăul îşi propune să treacă de la contractele pe termen scurt la contractele pe termen lung (de la un an la trei ani) şi de la preţurile la vedere la gaze la indexarea preţului gazelor la coşul de ţiţei şi derivate ale petrolului. Există, de asemenea, o opţiune de a utiliza indexarea preţului coşului de petrol pentru livrările de gaze în primul şi al patrulea trimestru al anului (sezonul de încălzire) şi un coridor de preţ al gazelor în trimestrul doi şi trei, similar cu cel din contractele Gazprom cu un număr de ţări europene.

Vladimir Socor menţionează că, în aparenţă, Chişinăul a înţeles că trimiterea negociatorului său în conflictul transnistrean să discute despre aprovizionarea cu gaze naturale cu negociatorul Rusiei în conflictul transnistrean – sau să combine cele două căi într-un singur proces – este inadecvat şi riscant. Chişinăul trebuie să păstreze aceste două piste separate una de cealaltă.

Iar înalţii oficiali ai Republicii Moldova care se ocupă de criza gazelor – în special premierul Natalia Gavriliţa şi viceprim-ministrul şi ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale, Andrei Spînu – trebuie să continue să emane calm şi echilibru în această situaţie, conchide expertul.