Vlad Plahotniuc propune modificarea legislaţiei în domeniul Apărării: Plecarea militarilor la exerciţii să nu mai depindă de Igor Dodon
0Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, anunţă că în curând ar putea fi modificată legislaţia în domeniul Apărării, în aşa fel care preşedintele ţării, care este şi comandantul suprem al Forţelor Armate, să nu mai aibă posibilitatea să interzică plecarea militarilor moldoveni la exerciţiile din afara ţării, precum a făcut-o şi recent în cazul exerciţiilor ce urmau să aibă loc în Ucraina.
„Am ajuns să pierdem bani şi programe importante care ne-au ajutat să modernizăm forţele armate şi asta din cauza unor decizii strict politice şi geopolitice ale domnului Dodon, ceea ce este foarte grav”, a declarat Vlad Plahotniuc în cadrul unui briefing de presă marţi, 12 septembrie.
Demcoratul precizează că anume din acest motiv a cerut juriştilor din PD să vină cu soluţii legale pentru ca plecarea militarilor în diferite misiuni, aplicaţii şi exerciţii militare împreună cu partenerii externi să nu mai depindă de instituţia prezidenţială.
„Foarte curând, vom veni cu modificări legislative în acest sens. În opinia mea, este absolut inadmisibil felul în care domnul preşedinte Dodon a ajuns să ameninţe militarii cu sancţiuni pentru că şi-au îndeplinit misiunile”, a subliniat Plahotniuc.
Igor Dodon a semnat în dimineaţa zilei de vineri, 8 septembrie, un ordin prin care interzice orice tip de deplasare a militarilor moldoveni în afara ţării. Decizia şefului statului vine în contextul în care un contingent al Armatei Naţionale a plecat la exerciţii în Ucraina în pofida refuzului primit din partea comandantului suprem, Ministerul Apărării profitând de o hotârâre a Guvernului care a permis plecarea ostaşilor în ţara vecină.
Amintim că Ministerul Apărării de la Chişinău a anunţat Preşedinţia miercuri, 6 septembrie, că un contingent al Armatei Naţionale, format din 57 de militari, va participa la stagiul de instruire „Rapid Trident 2017”, desfăşurat la Yavoriv, Ucraina. În calitatea sa de comandant suprem al Armatei Naţionale, Igor Dodon a interzis participarea militarilor la exerciţiile din Ucraina.
Însă, Ministerul Apărării s-a condus de hotărârea Guvernului din aceiaşi, prin care a fost aprobată participarea militarilor moldoveni la exerciţiile din Ucraina, în pofida refuzului venit de la Preşedinţie şi a anunţat din nou că militarii vor pleca la intruirile din Ucraina.
Ulterior, Igor Dodon a suspendat hotărârea Guvernului de la Chişinău de miercuri, 6 septembrie, prin care a fost aprobată participarea militarilor moldoveni la exerciţiile din Ucraina, însă aventura nu s-a încheiat aici.
Hotârârea respectivă a Guvernului a reuşit să fie publicată în acea seară într-o ediţie specială a Monitorului Oficial, iar şeful statului a fost nevoit, tot la miez de noapte, să semneze un decret prin care a dispus inclusiv şi suspendarea hotărârii Guvernului, publicată deja în Monitorului Oficial.