Transparency International: Imaginea Parlamentului Moldovei este afectată de lipsa transparenţei decizionale
0În urma evaluării Sistemului Naţional de Integritate, Transparency International Moldova a concluzionat că cea mai mare provocare pentru Parlamentul nostru este să-şi sporească credibilitatea.
Expertul Transparency International Moldova, Mariana Kalughin, a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că cel mai obscur organ al Parlamentului este Biroul permanent, care nu face publice deciziile sale şi nici agenda de lucru. Totodată, imaginea Legislativului are de suferit din cauza mai multor probleme legate de ignorarea flagrantă şi repetată a exigenţelor procedurii legislative. Totodată, deşi există un regulament al Parlamentului, deputaţii încalcă în mod flagrant prevederile acestuia.
În viziunea expertei, o parte din problemele existente ar putea dispărea după ce deputaţii se vor muta în noul sediu al Parlamentului, care va permite o evidenţă electronică a voturilor şi înregistrarea electronică a prezenţei deputaţilor la şedinţele în plen.
Transparency International Moldova a recomandat ca numirea în funcţie a personalului Secretariatului Parlamentului să fie făcută de către secretarul general al Legislativului. O altă recomandare vizează examinarea proiectului Codului de etică şi conduită a deputatului în Parlament, cu concretizarea aspectelor ce ţin de conflictele de interese, restricţiile post-angajare şi mecanisme de punere în executare a sancţiunilor aplicate.
Proiectul „National Integrity System Assessments in European Neighbourhood East Region” este susţinut financiar de către Comisia Europeană şi presupune evaluarea a 13 instituţii ale Sistemului Naţional de Integritate.
Studiul a avut loc în cadrul proiectului „National Integrity System Assessments in European Neighbourhood East Region”, desfăşurat în cinci ţări membre ale Parteneriatului Estic.Body