Andrei Năstase cheamă primarii să se alăture protestului din 26 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO platformada.md
FOTO platformada.md

Liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a adresat o scrisoare primarilor din ţară, în care îi îndeamnă să fie alături de oamenii care i-au ales şi să participe la protestul anti-guvernare din 26 august, transmite IPN.

Potrivit lui, Republica Moldova traversează timpuri tulburi, oamenii simpli nu mai suportă condiţiile de trai, iar guvernarea nu este capabilă să le asigure o viaţă decentă cetăţenilor. Este dificil de administrat o localitate în care nicio afacere nu merge, unde nu există condiţii de stimulare a micului business şi nici capacitate de cumpărare a produselor sau a serviciilor.

Andrei Năstase le spune edililor că ştie despre faptul că pâinea de primar în Republica Moldova e o pâine amară, din localităţi pleacă tinerii, forţa de muncă activă, lăsându-şi copiii în grija bunicilor pensionari. Toate problemele care există în sate şi oraşe necesită soluţionare grabnică.

Liderul PDA le mai spune că este la curent cu faptul că, din 2013 până în 2017, procurorii obligaţi de guvernare au intentat peste o sută de dosare penale pe numele primarilor care reprezintă partidele de opoziţie, iar din cauza veniturilor modeste, puţini primari îşi permit serviciile unui avocat.

Andrei Năstase atenţionează primarii că „regimul de la guvernare” îi ţine sub lupă pentru că vrea să controleze totul la nivel local.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite