Judecătorii Curţii Constituţionale nu vor putea fi demişi de către Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea prin care Parlamentul poate revoca mandatele judecătorilor Curţii Constituţionale, în cazul pierderii încrederii. Sesizarea a fost depusă de către PL. Proiectul privind retragerea mandatelor judecătorilor a fost propus de către PCRM şi votat împreună cu PLDM, însă nu a fost promulgat de către preşedintele ţării, transmite IPN.

Autorii sesizării au menţionat că, prin legea contestată, s-a încercat privarea judecătorilor Curţii Constituţionale de inamovibilitate. De asemenea, se reduceau competenţele Curţii Constituţionale, fiind astfel încălcate prevederile Constituţiei, care garantează independenţa judecătorilor şi a autorităţii de jurisdicţie constituţională.

Curtea Constituţională a subliniat că supunerea judecătorilor constituţionali la necesitatea „încrederii” din partea Parlamentului vine în contradicţie evidentă cu scopul în sine al unei curţi constituţionale. În acest context, curtea a menţionat că este inadmisibilă responsabilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale în faţa Parlamentului, al cărui activitate o controlează, relatează IPN.

Mai mult, curtea a constatat că este nonsens juridic ca mandatele judecătorilor Curţii Constituţionale să poată fi ridicate de Parlament, de vreme ce nu Parlamentul desemnează toţi judecătorii curţii. Chiar dacă judecătorii curţii depun jurământul în faţa plenului Parlamentului, preşedintelui şi Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta nu înseamnă că Parlamentul intervine ca factor de decizie în desemnarea lor, ci are natura unei proceduri solemne protocolare de învestitură şi de determinare a datei începerii exercitării mandatului de judecător.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite