Tragedie într-un sat din Vaslui. Copil de 2 ani, accidentat mortal după ce a ieşit în brusc în stradă cu un vehicul de jucărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de 2 ani şi 6 luni din localitatea vasluiană Vetrişoaia şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier produs luni seara pe drumul judeţean care străbate comuna, în apropierea locuinţei minorului.

 Tragedia s-a produs în jurul orei 20.00, cadrele medicale de la Ambulanţă deplasate la locul accidentului constatând doar decesul copilului. În urma cercetărilor desfăşurate de poliţiştii rutieri, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din comuna Vetrişoaia, conducea un autoturism pe drumul judeţean 244 E, pe raza localităţii Vetrişoaia, având direcţia de deplasare Huşi către Fălciu. 

La un moment dat, acesta a fost surprins de apariţia bruscă pe partea carosabilă a unui minor în vârstă de 2 ani, din aceeaşi localitate, aflat pe un vehicul de jucărie (o motocicletă fără pedale), acroşându-l cu autoturismul. 

Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc în faţa porţii unde locuia minorul, iar în apropiere se afla parcat şi un autoturism, fapt ce a contribuit ca şoferul să nu în observe pe copil în momentul în care acesta a pătruns pe şosea.

”În urma impactului minorul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la Spitalul Municipal Huşi. Urmare a leziunilor suferite, minorul a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că nu a consumat băuturi alcoolice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, poliţiştii rutieri urmând a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul”, au precizat reprezentanţii Inspectortului de Poliţie al Judeţului Vaslui

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite