Procurorul vasluian care cerea şpagă, invocând că ”este necăjit”, rămâne în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Şelaru
Vasile Şelaru

Magistraţii Curţii de Apel au decis astăzi menţinerea stării de arest a procurorului Vasile Şelaru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, trimis în judecată petru fapte de corupţie.

Judecătorii au respins solicitarea privind înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă, invocate de Vasile Şelaru, prin apărători. Avocaţii au arătat că odată trimis în judecată acesta nu ar mai putea influenţa ancheta. Un alt motiv invocat a fost cel al sănătăţii precare a magistratului, pe durata arestului preventiv aceasta s-ar fi deteriorat, Şelaru necesitând şi spitalizare. Motivele invocate nu au fost însă suficiente pentru a determina completul de judecată să ofere o hotărâre favorabilă lui Vasile Şelaru, astfel că acesta rămâne după gratii.
Luna trecută, Serviciului Teritorial Iaşi, a dispus trimiterea în judecată a procurorului Şelaru, pentru trafic de influenţă. În prezent, dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Iaşi, în faza camerei preliminare.
Alături de magistratul suspendat din funcţie au fost trimişi în judecată şi cei care au încercat să cumpere influenţa afaceriştii Liviu Rădescu şi Octavian Solomon, din Bârlad, precum şi alte trei persoane din zona Huşului: Ionel Lăcătuşu, un spărgător de locuinţe, condamnat definitiv pentru mai multe infracţiuni de furt, Cezar Cătălin Puiu şi Iulian Dănuţ Bordea, ultimii doi administratorii unor societăţi comerciale. 
Potrivit procurorilor DNA, la sfârşitul anului 2013  procurorul Vasile Şelaru a solicitat de la un infractor cu state vechi din comuna Stănileşti 130.000 lei, cu titlu de împrumut, dar şi un miel. Bărbatul în cauză, Ionel Lăcătuşu (43 ani) era cercetat într-un dosar de furt calificat aflat pe rolul Judecătoriei Huşi, fiind acuzat de săvârşirea a nu mai puţin de nouă furturi din societăţi şi din locuinţe.  Şelaru a primit cu titlu de împrumut cei 130.000 de lei de la fratele lui Ionel Lăcătuşu, fără a stabili un termen de restituire. La câteva săptămâni de la primirea banilor, Şelaru a restituit lui Vasile Lăcătuşu 5000 de lei, diferenţa de 8000 de lei fiind păstrată de procuror pentru „demersuri în sensul soluţionării favorabile    a    cererii    de    recurs.  
Liviu Rădescu şi Octavian Solomon, cei doi afacerişti bârlădeni trimişi în judecată alături de Şelaru au fost interceptaţi în timp ce solicitau procurorului să intervină pentru a-l scăpa de arest pe beizadeaua Andrei Solomon, care fusese implicat, alături de alţi tineri, într-un scandal la o terasă din municipiul Bârlad. Evenimentul venea la o lună după ce aceeaşi beizadea snopise în bătaie un tânăr în centrul oraşului. Pe 29 mai, aflând că fiul său urmează să fie reţinut, Octavian Solomon l-a contactat prin intermediar pe procurorul Şelaru, promiţându-I un sejur pe litoral, dacă va interveni pe lângă procurorul care îi cerceta pe fiul, pentru a-l scăpa de arest. Pe 30 mai, chiar în ziua în care Andrei Solomon era reţinut pentru 24 de ore de procurorii bârlădeni, Vasile Şelaru s-a deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, "pentru a-i creea lui Solomon convingerea că are o influenţă reală asupra procurorului de caz". A doua zi beizadeaua Andrei Solomon avea să fie pusă în libertate, magistraţii Judecătoriei Bârlad dispunând arestarea sa la domiciliu. DNA nu a considerat ca această măsură ar fi fost luată urmare a intervenţiei lui Vasile Şelaru.  Fiul afaceristului Octavian Solomon a fost cercetat în ultimii ani în nu mai puţin de 26 de dosar penale, însă doar într-un singur caz a fost trimis în judecată.

Un alt afacerist, o altă intervenţie

În perioada 18-22.07.2014,  Vasile Şelaru a acceptat de la un alt om de afaceri, Iulian Dănuţ Bordea suma de 15.000 lei pentru ca, în calitatea sa de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, să-şi folosească influenţa pe lângă primarul unei comune din acelaşi judeţ, urmând ca edilul să dispună deblocarea unei sume de 30.000 lei, pentru lucrări efectuate pe raza acestei unităţi administrativ-teritoriale, de o societate controlată de inculpatul Puiu Cezar-Cătălin. Această firmă, subcontractase lucrările de la o altă societate, controlată de inculpatul Bordea Iulian-Dănuţ, Pe 13 august, cu ocazia audierii sale în calitate de martor, Puiu Cezar-Cătălin, spun procurorii, a făcut declaraţii mincinoase, negând existenţa unui astfel de plan infracţional.

 Mai puteţi citi şi

Cum a ajuns un procuror vasluian să primească bani de la un spărgător de locuinţe pentru a-l scăpa de puşcărie

Procurorul criminalist Vasile Şelaru, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Procurorul Vasile Şelaru a rămas fără armele de colecţie

Neîncrederea unui procuror vasluian: îi percheziţiona pe cei care îi dădeau mită

Criză fără precedent la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui: un singur procuror criminalist, în judeţul omorurilor

Stenogramele procurorului-şpăgar. Magistratul a cerut mită pentru a merge la un simpozion pe care Parchetul nu-l putea plăti: "Nu mă uitaţi, sunt necăjit"

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite