EXCLUSIV Fostul şef al IPJ Vaslui, trimis în judecată în dosarul de corupţie de la Poliţia Rutieră. Lista poliţiştilor inculpaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuroriii DNA, Serviciul Teritorial Iaşi, au finalizat ancheta în cazul scandalului de corupţie de la Poliţia Rutieră Vaslui şi au dispus trimiterea în judecată a mai multor poliţişti şi oameni de afaceri din Vaslui.

Nu mai puţin de 21 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în dosarul în care la sfârşitul anului trecut au fost arestaţi şeful Biroului Rutier Vaslui şi un ofiţer din cadrul Direcţiei Rutiere a IGPR. 

Pe lângă poliţiştii de la rutieră, acuzaţi că falsificau procese verbale pentru scăpa de amenzi protejaţii şefului Biroului Rutier, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului comandant al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, comisar şef Mihai Carp, schimbat din funcţie la sfârşitul anului trecut, dar şi un cunoscut om de afaceri din Vaslui, Ciprian Safir.

Lista completă a poliţiştilor trimişi în judecată: Mihai Carp, fost inspector şef IPJ Vaslui, Iulian Munteanu, fost şef Biroul Rutier Vaslui, Mihai Axente, comisar şef Direcţia Rutieră Vaslui, Ioan Vârlan, fost şef Serviciul Poliţiei Rutiere Vaslui, Augustin Brat, ofiţer SPR, Năstase Dan, zis Greaţă, poliţist SPR, Irinel Cernat, poliţist BPR, Constantin Guralivu, poliţist BPR, Andrei Roman, poliţist BPR, Mihai Beraru, poliţist BPR. 

Lista afaceriştilor şi a celorlalţi ”protejaţi” trimişi în judecată alături de poliţiştii acuzaţi de corupţie: Ciprian Safir, Gheorghe Asavei, Romică Huhuez (inginer Aquavas), Petrache Sălceanu, Ionuţ Sava, Marius Zamfir, Ionuţ Drăghiciu, Vali Glicheria Alexandru, Ion Enachi, Costel Diaconescu.

În sarcina inculpaţilor, procurorii au reţinut următoarele infracţiuni: dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, mărturie mincinoasă, abuz în serviciu, favorizarea infractorului, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Vaslui, judecătorii urmând să judece menţinerea arestării preventive a subcomisarului Iulian Munteanu şi a comisarului Mihai Axente, pe parcursul procesului. 

Fostul şef al IPJ Vaslui s-a pensionat din motive medicale, în toamna anului trecut, după ce a suferit un atac cerebral.

image

Reamintim,  Iulian Munteanu (foto sus) şi Mihai Axente au fost arestaţi pe 19 decembrie 2015. Procurorii DNA în acuză pe subcomisarul Munteanu de săvârşirea a 3 infracţiuni de luare de mită, două infracţiuni de dare de mită în formă continuată, 2 infracţiuni de trafic de influenţă, 2 infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, 12 infracţiuni instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 2 infracţiuni instigare la fals intelectual şi 3 infracţiuni instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Şeful Biroului Rutier este acuzat că din 2013 şi până în toamna anului trecut, în mod constant, a solicitat agenţilor din subordine să falsifice pocesele verbale de constatare a unor contravenţii prin prin suprascriere şi să transforme amenzile în avertismente. Beneficiarii serviciilor erau persoane apropiate sau cunoştinţe de la care Iulian Munteanu solicita diverse beneficii.

Comisarul Mihai Axente este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită. Acesta este acuzat că a primit mită de la şeful Biroului Rutier Vaslui un pat confecţionat artizanal, pentru a nu-l sancţionat în urma controlului efectuat în primăvara anului trecut la Vaslui.

 

Mai puteţi citi:

Poliţiştii rutieri din Vaslui, suspectaţi de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Saci cu documente ridicaţi de DNA din birourile Poliţiei Vaslui

EXCLUSIV Şeful Poliţiei Rutiere Vaslui, denunţat de agenţii care falsificau procesele verbale: „Să vezi ce cafteală îţi dau. Cum te-am învăţat eu pe tine?“

Cum este pus la zid poliţistul care a demascat ilegalităţile şefului Poliţiei Rutiere Vaslui, arestat pentru corupţie

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite