Povestea călugărului care nu mai este primit în mănăstire după ce a plecat, fără voie, să-şi vadă familia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un călugăr originar din judeţul Vaslui a fost dat afară din Mănăstirea Slătioara, din comuna Râşca judeţul Suceava, mănăstire ortodoxă de rit vechi, care este şi sediul Bisericii Ortodoxe de rit vechi din România, după ce a plecat să-şi vadă familia, fără a avea permisiune.

Călugărul Neofit susţine că a cerut voie superiorilor, însă nu i-a fost încuviinţată plecarea. Cum dorul de casă a fost mai mare, a plecat din mănăstire fără binecuvântare. După o săptămână s-a întors, însă nu a mai fost primit, chilia sa fiind ocupată de un alt călugăr. Mărturia călugărului Neofit scoate la iveală dificultăţile vieţii de călugăr şi rigorile pe care trebuie să le respecte atunci când hotărăsc să intre în lumea monahală.

“N-am mai fost acasă de trei ani, ştiam că părinţii şi fraţii mei o duc greu, săptămâna trecută, când eram la cosit, i-am spus părintelui econom să-mi dea drumul până acasă la tata, dar el n-a vrut. Mi-a spus că dacă mă duc, tot să mă duc. Mi-a spus cu răutate vorbele astea şi m-a durut. Am aruncat coasa, m-am dus în chilie la mine, mi-am luat uniforma şi am plecat acasă fără blagoslovenie. Mă simţeam nedreptăţit. De-atâţia ani de când stau la mănăstire, am muncit mereu. Mă trezesc la ora patru dimineaţă, merg la câmp, la coasă, la prăşit, la pădure. Am tras cu căluţii o groază de lemne. Numai ascultare, ascultare, ascultare. Nu aveam timp nici să merg la rugăciune, să-mi fac datoriile călugăreşti, pravila şi canonul care se cuvine să-l facă un călugăr. Veneam obosit de la treabă, de la pădure şi aţipeam. Când bătea fratele în uşă să mergem la rugăciune şi striga «Utrenia!» nici nu puteam să mă mişc de obosit. Aşa s-a întâmplat şi în vara asta, până marţea trecută, când am plecat”, povesteşte călugărul.

Viaţa lui Neofit, nu a fost deloc uşoară, de la vârsta de şase ani acesta a crescut la casa de copii, fiind luat acasă de familie doar vacanţa mare. Sărăcia familiei, dar şi neînţelegerile dintre părinţi l-au făcut ca la 17 ani să aleagă calea monahală. Avea o mătuşă măicuţă care l-a îndemnat să se retragă la mănăstire.

“Când a văzut că mi-e greu acasă m-a sfătuit să mă duc într-o mănăstire, să ascult de părinţi, să stau retras şi liniştit. Am ascultat ce a spus ea . Maica m-a dus la Mănăstirea din satul Slătioara, comuna Râşca. M-au dat prima dată la ascultare la grajd, la vite. M-au pus să mulg o vacă, să văd dacă mă descurc. M-am descurcat şi m-au primit în mănăstire. Nu lipseam de la slujbe. Stareţ era Preasfinţitul Sofronie. Uşor, uşor am învăţat toate slujbele de mănăstire. Am fost frate de mănăstire trei ani, apoi din 2000 m-au călugărit. Părintele Timotei m-a luat sub mantia călugărească şi mi-a pus numele Neofit”, explică el.

La o săptămână după ce a plecat de la mănăstire,bucuros că şi-a revăzut fratele şi părinţii, călugărul s-a întors la mănăstire, crezând că va fi iertat. “ «Poţi să pleci acasă», mi-a spus părintele econom când m-a văzut. Când am plecat, mi-a spus că dacă plec bagă pe altul în chilia mea şi chiar aşa a făcut  Când să descui uşa, ea era deschisă. Văruia acolo un călugăr. M-am simţit jignit. M-a durut. Mă simt un străin printre străini”, mărturiseşte călugărul. Reprezentanţii Mănăstirii Slătioara nu au putut fi contactaţi pentru a-şi prezenta un punct de vedere în acest caz.

Citeşte şi: 

Stareţul Mânăstirii Golia din Iaşi ar fi jucat la ruletă banii din casieria lăcaşului de cult, fiind căutat de cămătari

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite