Dascălii mehedinţeni au luat note mici la titularizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Titularizare 2014 FOTO Corina Macavei
Titularizare 2014 FOTO Corina Macavei

Au absolvit o facultate, vor să lucreze în învăţământ, dar la examenul de titularizare au luat doar nota 1. Sunt mulţi candidaţi care au luat note sub 2, ceea ce demonstrează că nivelul lor de pregătire pentru acest examen lasă mult de dorit.

Vineri s-au afişat notele la examenul de titularizare la centrul de examen de la Colegiul Naţional Traian din Drobeta-Turnu-Severin. Puţini candidaţi au venit să vadă notele afişate, majoritatea preferând să le urmărească pe site-ul Ministerului Educaţiei.

„Cine a învăţat, a promovat acest examen, cine nu se vede cu ochiul liber pe tabele afişate”, a spus relaxat un candidat care trecuse cu brio acest examen. Cei care s-au văzut pe liste cu note ruşinoase, nici nu mai vroiau să stea de vorbă. O parte din ei se gândeau să depună contestaţii, alţii se resemnau cu gândul că la anul vor obţine o notă mai bună.

„Eu am luat 6,15 la religie, sunt mulţumit. De vreo 9 ani dau examenul de titularizare, o singură dată am luat 7,60, dar nu a fost post şi tot degeaba. Ne dau multă metodică, ar trebui să introducă şi partea teoretică”, a spus un candidat.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Mehedinţi, 254 de candidaţi au reuşit să obţină note peste 5.

„Astăzi, aş putea spune că au luat final emoţiile pentru  candidaţii pentru un post vacant în învăţământul preuniversitar. Din 346 de prezenţi la examenul de titualizare au reuşit să obţină, peste 5,  254 de candidaţi. Vorbim aşadar de un procent de promovabilitate în jur de 73 la sută. Ceea ce este de remarcat este faptul că cei care au obţinut peste 7, vorbim de notă titularizabilă au fost 100, procentul fiind de 28,90 la sută. Cei nemulţumiţi de notă umează să depună contestaţiii astăzi şi mâine la centrul de examen, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 30 iulie. Cei care au obţinut peste 7 sunt aşteptaţi la sediul Inspectrtului Şcolar în cadrul şedinţei publice pentru repartizare pe 31 iulie”, a precizat Mirela Pinea Enea, inspectorul general şcolar de la IŞJ Mehedinţi.

O doamnă care a trecut prin zonă s-a oprit o clipă pentru a-şi arunca privirea pe tabelele cu notele afişate la titularizare: „Eu nu ştiu câţi au în învăţământ, dar la notele astea lasă de dorit. Dacă aşa au învăţat asta e, dacă nu a fost nimic în magazie ce să scrie pe hârtie. Mai ai pretenţie la capacitate şi la bacalaureat”.

Pentru anul acesta, în judeţul Mehedinţi au fost 23 de catedre titularizabile.

Citeşte şi:

Concurenţă mare la titularizare, în judeţul Mehedinţi

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite