Alcool de contrabandă confiscat în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier I au confiscat, în urma unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii traficului cu produse acizabile, 300 de litri de alcool.

În Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, s-a prezentat sâmbătă, 1 aprilie, pentru a intra in România conducând un autoturism „Mercedes”. înmatriculat în Austria, cetăţeanul sârb R. Nesa, în vârstă de 48 de ani,  domiciliat în Serbia.

La controlul de frontieră, cetăţeanul sârb a declarat inspectorului vamal în prezenţa poliţistului de frontieră că nu deţine bunuri accizabile şi transportă motorină.

„În urma executării controlului fizic al autoturismului şi a remorcii acestuia,  echipa comună formată din inspectorii vamali şi poliţiştii de frontieră a descoperit   în portbagajul autoturismului şi remorca acestuia   cantitatea de 300 de litri de alcool produs în Serbia şi 60 de pachete cu ţigări”, a precizat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi. 

Cetăţeanul sârb  nu a declarat cantitatea de alcool şi tigări şi a încercat să o sustragă de la controlul vamal.

Întreaga cantitate de alcool şi  ţigări în valoare de 9720 de lei  a fost indisponibilizată de Biroul Vamal Porţile de Fier I, iar  R. Nesa a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3000  de lei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite