Prins, la vamă, cu identitatea altuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat, de 26 de ani din localitatea  Ciocăneşti, judeţul Călăraşi, a încercat  să intre în țară cu ajutorul unui act de identitate aparținând altei persoane.


Tânărul s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, în jurul orei 13.00, la volanul unui autoturism de lux.
 Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni în privința bărbatului și în urma unui control amănunțit, au descoperit printre bagaje actele reale.

“Controlul corporal şi al bagajelor efectuat au confirmat suspiciunile poliţiştilor de frontieră, aceştia găsind în geanta de voiaj a cetăţenului român un paşaport simplu românesc expirat pe numele P. Ionel.

Acesta a declarat autorităţilor de frontieră că a folosit o carte de identitate gasită întâmplator deoarece paşaportul şi cartea de identitate îi expiraseră”, a declarat Valeriu Pera,  purtătorul de cuvânt IJPF Mehedinți

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului lucrare penală, în care se fac cercetări  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi trecerea ilegală a frontierei de stat.
   



Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite