Anişoara Radu: „Operaţia estetică a fiicei mele este o poveste tendenţioasă şi de răzbunare politică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o emisiune de la RTV, în care s-a făcut referire atât la operaţia estitică pe care ar fi făcut-o fiica sa în anul 2008, dar şi despre faptul că această intervenţie chirurgicală ar fi fost decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, Anişoara Radu este decisă să acţioneze în instanţă persoanele care i-au adus acuzaţii.

„Pot dovedi cu documente ca toate , dar absolut toate afirmaţiile şi comentariile din întreg parcursul emisiunii  au fost false, tendenţioase la adresa mea“, spune Anişoara Radu.
Fosta şefă a Casei de Sănătate spune că nu s-a făcut trimitere la documente sau la valoarea decontată şi nici nu a vrut să dea posibilitatea părtii incriminate  să se apere.
„Operaţia estetica (la care facea referire) a fiicei mele Alina Radu este tot o poveste tendenţioasă şi de răzbunare tot politică din anul 2008 înca de când lucra la Antena 2.  Deşi au fost date drepturi  la replică au reactivat subiectul. Numirea mea în  funcţia de Director General al Casei de Asigurari de Sănătate a fost făcută în iauarie 2010. Asadar, este exclus ca decontul unei intervenţii chirurgicale să fie efectuat  dupa doi ani de zile mai ales că legea 95 /2006  şi contractul cadru al C.N.A.S nu reglementează decontarea unor astfel de operaţii“, mai spune Anişoara Radu.
Aceasta a mai precizat că la trei luni de la numire, activitatea instituţiei a fost verificată de Curtea de Conturi, care a studiat ceea ce s-a întâmplat în 2009.
„Voi prezenta aceste dovezi instanţei, căci nu pot să fiu de acord să îmi fie terfelită imaginea, viaţa, familia“, a mai precizat Anişoara Radu.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite