După victoria cu Dinamo, ACS Poli vrea să revină cu puncte şi de la CFR Cluj
0ACS Poli Timişoara se pregăteşte pentru meciul contra celor de la CFR Cluj. Partida se va disputa sâmbătă, la Cluj, de la ora 21.30
Valentin Velcea, antrenorul echipei timişorene, a prefaţat partida cu CFR Cluj la obişnuita conferinţă de presă săptămânală a ACS Poli:
“Mă bucură ideea că jucăm contra unei foste campioane, câştigătoare a trei titluri naţionale în ultimii ani. Este o nouă provocare pentru echipa noastră, pentru a ne arăta potenţialul şi a dovedi că prestaţia din jocul cu Dinamo nu a fost una întâmplătoare. Important este că în această săptămână, pe lângă aspectul fotbalistic, a contat mult să rămânem cu picioarele pe pământ şi să fim încrezători. Din punct de vedere medical, situaţia la echipă este una bună. Sunt câţiva jucători care din punct de vedere fizic vor mai avea de recuperat. Aici mă refer la Keita, Gorobsov, Moldovan. Despre CFR nu am decât cuvinte de laudă, din toate punctele de vedere, este un exemplu demn de urmat, inclusiv pentru noi”, a spus Velcea.
Portarul Nuno Claro a jucat la CFR Cluj înainte să vină la ACS Poli: “Va fi un meci foarte dificil. Ne-am pregătit bine în această săptămână. Toată lumea ştie cine e CFR, chit că s-a schimbat mult, este o echipă nouă. Va fi un joc greu, dar nici pentru CFR nu va fi uşor. Mergem cu mentalitatea de a reveni de acolo cu un rezultat pozitiv. La CFR mai sunt puţini faţă de perioada în care am fost, doar vreo doi-trei jucători”, a declarat Nuno Claro.
Mijlocaşul Nicolas Gorobsov a semnat un contract valabil pe un an cu ACS Poli. Jucătorul argentinian aparţine încă de AC Torino, club care l-a împrumutat la Timişoara. De-a lungul vremii el a mai evoluat la Vicenza, Cesena, FC Politehnica Timişoara şi Nocerina.
Gorobsov a declarat că mai are nevoie de încă două săptămâni pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică.
Citiţi şi: