Testamentul neobişnuit scris de un erou român mort în Primul Război Mondial. Şi-a lăsat averea şcolii, bisericii şi familiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gorjeanul a murit pe front, încercând să-şi salveze camarazii
Gorjeanul a murit pe front, încercând să-şi salveze camarazii

Un român din Gorj care a fost ucis pe front în timpul Primului Război Mondial i-a lăsat soţiei sale, înainte de a pleca la luptă, un testament neobişnuit.

Dumitru Manta (Mitrache), din satul  Hirişeşti, localitatea Novaci, din judeţul Gorj, a scris pe o coală de hârtie ultimele sale dorinţe înainte de a pleca pe front. 

„În 15 August 1916 - „pe o coală de hârtie simplă” - a schiţat un testament olograf, chiar înainte de a lua calea războiului, a datoriei şi a onoarei. Prima dată s-a asigurat că soţia sa, Sofia, nu va avea de suferit în cazul în care el nu va reveni din război. Apoi a dorit ca cei mai silitori şcolari din satul său să fie sprijiniţi, la fel şi săracii din localitatea natală. Desigur nu a neglijat nici Biserica. În câteva cuvinte, lipsite de orice strop de vanitate, ne-a simplificat chintesenţa vieţii umane: FAMILIA, ŞCOALA şi BISERICA. Ne-a trimis cu gândul la virtuţile anticilor romani“, menţionează istoricul Gabriel Sarcină.

Testamentul lui Dumitru Manta

„Las (...) soţiei mele Sofia să stăpânească casa mea cu toate lucrurile din ea şi un pogon de pământ cât va trăi, iară după moartea ei să aibă a stăpâni tot frate meu Pantelimon aceste mobile şi imobile (...) a da cărţi în valuare de o sută (100) lei la copii silitori din şcoala din Novaci (...) a da suma de lei 500 pentru construcţia de biserici (...) a da suma de lei 500 săracilor, la 5 luni după moartea mea (...) a-mi face o cuvincioasă înmormântare cu preoţi, împărţiri de mili pe la săraci să-mi facă pomeniri, parastase şi altele după rânduiala creştinească. (...) „Întâmplându-se ca frate meu să moară şi el în acest răsboi atunci va primi drepturile mele ceilalţi doi fraţi (...), anume Ion şi Gheorghe Ş. Manta (...), dar dacă mor şi aceştia la răsboi atunci drepturile mele se vor lua de către biserică şi şcoală, tot sub condiţiile arătate mai sus...”.

Cum fratele său Pantelimon a murit şi el pe front, averea a fost lăsată celorlalţi doi fraţi. 

Cum a murit Dumitru (Mitrache) Manta

Dumitru Manta a murit încercânnd să-şi salveze camarazii. „Mitrache Manta a avut un sfârşit demn de un samurai de dinainte de Era Meiji a cărui icoană sfântă era celebrul cod Bushido. Într-o încăierare cu inamicul, în apropierea unui pod, a rămas pe loc să-şi acopere camarazii de luptă care astfel au reuşit să se retragă şi să scape cu viaţă. Din păcate eroul nostru şi mitraliera pe care o mânuia cu dibăcie şi curaj au fost supuşi tirului necruţător al tunurilor inamice şi acolo şi-au găsit sfârşitul. Conştient că numai astfel îşi putea salva camarazii, Mitrache şi-a acceptat predestinaţia pe care a anticipat-o cumva în momentul în care şi-a întocmit propriul testament“, a mai precizat istoricul Gabriel Sarcină.

Dumitru Şerb. Manta (Mitrache)

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite