Micii aeromodelişti de la Pucioasa, cei mai buni din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Machetele copiilor au obţinut multe premii la nivel naţional. La Clubul Copiilor „Nicolae Mateescu” se află un muzeu unic în ţară şi chiar în Europa, construcţiile expuse fiind realizate în totalitate de copii.

Cercul de aeromodelism de la Pucioasa este unul dintre cele mai mari şi mai vechi din ţară. A fost înfiinţat în anul 1953, iar în cei 57 de ani de activitate a obţinut un palmares impresionant, întrucât pe aici s-au perindat mii de elevi. Anual, la Pucioasa se organizează Memorialul “Henri Coandă”, competiţie la care participă copii din toate colţurile ţării. “Aici organizăm cel mai longegiv concurs naţional de Machete de Aeronave Zburătoare clasa F4B. Au fost până acum peste 30 de ediţii ale Memorialul «Henri Coandă». În ultimii 20 de ani, în paralel la Pucioasa se desfăşoară şi Campionatul Naţional de Machete de Aeronave al Federaţiei Române de Modelism”, mărturiseşte Nicolae Diaconescu, professor în cadrul Clubului Copiiilor “Nicolae Mateescu” din Pucioasa.

Contructorii de machete au ajuns piloţi

Micii aviatori din Pucioasa se pot mândri cu numeroase diplome şi medalii obţinute la concursurile naţionale de aeromodelism, fiind printre cei mai buni din ţară. Aici, copiii trec de la amatorism la profesionism, unii dintre ei chiar au urmat o carieră în aviaţie, după ce timp de mulţi ani au fost implicaţi în activitatea cercului de aeromodelism. “Avem o fată care a obţinut de şase ori titlul naţional şi a primit titlu de maestru în aeromodelism pe viaţă. O parte dintre cei care au trecut pe aici au ajuns piloţi profesionişti şi mecanici de aviaţie”, Spune Nicolae Diaconescu.

Muzeu aviatic unic în Europa

În incinta clubului se află Muzeul Aviatic “Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu”, unic în ţară şi în Europa prin faptul că machetele sunt realizate în totalitate de elevi. Muzeul a fost inaugurat în 1977, la care au asistat generali şi ofiţeri din comandamentul aviaţiei civile şi militare. Acesta cuprinde peste 300 de machete  statice şi zburătoare.
Prin muncă multă, pasiune şi dăruire, dâmboviţenii au reuşit să devină cunoscuţi peste hotare, în lumea aeromodelismului, machetele realizate de aceştia fiind expuse la Primăria din Montesson (Franţa), Biblioteca Română de la New York sau Aspen (Austria). “Cei de la Clubul Copiilor sunt cei mai buni din ţară la aeromodelism. Am fost şi eu implicat în activitatea de acolo şi chiar am câştigat locul doi la un concurs. Este o activitate frumoasă şi creativă”, mărturiseşte Alin Miriţă, un fost membru al cercului de aeromodelism de la Pucioasa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite