Târgovişte: Sorin Turculeţ iubeşte performanţa în dansul sportiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Face dans de performanţă şi îi învaţă şi pe cei mici acest sport, despre care spune că s-a îndrăgostit pentru toată viaţa. Este instructor de dans sportiv şi merge cu elevii săi la concursuri naţionale şi internaţionale.

Dansează de când se ştie şi nici prin gând nu-i trecea, în urmă cu patru ani, că îşi va câştiga existenţa din dansul sportiv.

Acum pregăteşte copii între 5 şi 17 ani pentru spectacole, concursuri naţionale şi internaţionale şi vrea să meargă şi mai departe, să devină antrenor sportiv cu rezultate excepţionale.

A învăţat dansul sportiv la 22 de ani

“În urmă cu patru ani am fost luat de o prietenă la o şedinţă de dans sportive. A fost dragoste la prima vedere şi, deşi mi s-a părut o nebunie că încep un sport de performanţă la 22 de ani, am zis să încerc să fac asta, pentru că nu aveam nimic de pierdut”, spune Sorin Turculeţ.

El ne-a povestit că până atunci încercase foarte multe meserii, însă de niciuna nu a putut să se apropie foarte mult. Lucrase la un service auto, la o croitorie, a fost angajat ca opătar sau ca barman. Era tânăr, vroia să muncească, să se întreţină de unul singur, dar nu se siţmea împlinit.

A pornit de zero

“De la şase ani dansam pe muzică populară, dar nu ceva foarte serios. Îi distram pe cei mari. Am plecat de la zero cu dansul. Am avut o profesoară de excepţie, Ludmila Pihut din Chişinău, şi de atunci am iubit cu adevărat dansul. Trebuie să recunosc că a fost cea care m-a învăţat efectiv dansul”, mai spune Sorin Turculeţ.

Acesta spune că este nevoie de ore întregi de dans, pe fiecare zi cel puţin patru, pentru că fără exerciţiu, talentul nu are nicio valoare. Îşi aminteşte despre prima competiţie serioasă la care a participat.  Se numea “Dance Master Internaţional” şi a intrat în finală.

“Concursul acesta m-a făcut să merg mai departe, să-mi doresc mai mult, să devin instructor, chiar anternor”, a adăugat Sorin

Examene dificile pentru a-şi îndeplini visul

Au urmat examene serioase, parctice şi teoretice la Bucureşti, şi a reuşit să devină instructor. De atunci pregăteşte copii de toate vârstele, care vor să practice dansul sportiv.

“Ca instructor am început undeva la ţară, la Gorgota. Aveam o clasă de 22 de copii, iar pe opt dintre ei i-am pregătit pentru performanţă. Îmi pot da seama dacă un copil poate face perfomanţă abia după minim şase luni”, mai spune instructorul de dans.

Pregăteşte copii pentru competiţii sportive naţionale şi internaţionale

Rezultatele nu au întârziat să apară. Spre exemplu, trei dintre elevele sale, copii între 8 şi 10 ani, au trecut de faze judeţene la câteva concursuri naţionale, mergând apoi la competiţii naţionale şi internaţionale. Îşi aminteşte că fetiţele plângeau la început, nu vroiau să stea fără părinţii lor, dar în cel mai scurt timp aceastea au devenit atente la ore şi au reuşit să prindă imediat mişcările, ceea ce le-a adus nenumărate premii şi medalii.

Sorin Turculeţ a mai precizat pentru Adevărul de Seară că, în fiecare an, în luna iulie, şcoala de dans la care lucrează organizează, la Buşteni, o competiţie naţională, la care participă copii din mai multe oraşe din ţară, precum Câmpina, Ploieşti, Breaza sau Moreni.

Întrebări şi răspunsuri

În afară de dans, ce alt sport practici când ai timp?
S.T: Am practicat foarte mulţi ani karate, de la 6 la 14 ani. Nu am mai continuat, pentru că nu mai aveam ce să învăţ şi ajunsesem în ultimii doi ani să predau eu. Nu pot să spun că îmi lipseşte, pentru că dansul este tot un sport, însă unul mai plăcut, mai elegant. Mai joc tenis din când în când.

Cum stai cu timpul liber?
S.T. Nu mai ştiu cum este să ai timp liber şi poate că de aceea nu am încă o familie a mea. Plec la opt dimineaţa şi ajung acasă în jur de 20.00. Deci nu se poate spune că am timp liber, dar sunt fericit, că fac ceea ce îmi place şi mai iau şi bani pentru asta

Ce-i place?

Când am timp liber îmi place să mă joc pe calculator. Se întâmplă foarte rar, dar, recunosc, îmi face o plăcere deosebită. Îmi place să mă întâlnesc cu prietenii, dar şi atunci fac mişcare, în sensul că jucăm tenis, baschet, volei, handabal.

Ce nu-i place?

Nu îmi place comportamentul copiilor din ziua de azi. Sunt foarte greu de controlat, foarte alintaţi şi fac numai ceea ce vor ei. Trebuie să înveţe ce înseamnă ordinea, disciplina. Am ajuns să umblu cu pastilele pentru gât la mine, iar după orele de dans se întâmplă să nu mai pot să vorbesc, pentru că altfel nu se poate. În plus, nu-mi place că am ajuns să nu mai am timp de mine şi pentru mine. Dar asta este. Nu le poţi avea pe toate.

Profil
Născut: 15 august 1982 Târgovişte
Studii: Liceul Constantin Brancoveanu Târgovişte
Familie: necăsătorit, un frate şi o soră

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite