Maraton umanitar de zumba şi dans la Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine cu esplanada din centrul Slatinei unde va avea loc evenimentul  (FOTO: Mugurel Manea)
Imagine cu esplanada din centrul Slatinei unde va avea loc evenimentul  (FOTO: Mugurel Manea)

Asociaţia ”Om cu Om” din Slatina organizează, duminică – 19 iulie, pe esplanada din centrul urbei, un eveniment cu scop umanitar ce se doreşte a fi, totodată, şi o provocare. Astfel, timp de trei ore, participanţii la eveniment vor face sport prin muzică şi dans. Instructori vor fi specialişti în domeniu. Invitaţia a fost trimisă şi partidelor politice.

Acţiunea iniţiatorilor este denumită ”Dansează pentru Viaţă” şi vizează ajutorarea unei adolescente de 15 ani, Andreea Florina Calotă, diagnosticată cu o boală grea. Pe durata derulării acţiunii caritabile de duminică, respectiv între orele 18.00 - 21.00, pe esplanada din centrul Slatinei vor fi amplasate câteva urne pentru colectarea banilor de la cei cu inima largă, dornici să ajute.

Întreaga sumă ce va fi colectată la finalul maratonului de dans şi muzică prin sport în sincron va fi donată fetiţei mai-sus menţionate pentru efectuarea unei operaţii costisitoare. Fiecare participant, dar şi spectatorii, sunt binevenţi să contribuie financiar cu orice sumă consideră.

Propriu-zis, organizatorii şi-au propus să strângă cel puţin 200 de persoane pentru a pune în practică ineditul maraton sportiv umanitar, participanţii urmând să facă sport prin dans în sincron.

Ca şi coordonatori ai acţiunii, la faţa locului se vor afla instructorii Lidia Mitrojevici (Serbia), Laurenţiu Fugaru, Claudia Fugaru, Emil Fugaru, precum şi fraţii Claudia, Corina şi Traian Oporanu de la Clubul de Dans Sportiv MGV din Slatina.

Invitaţia a fost trimisă şi partidelor politice.

Vă mai recomandăm:

FOTO+VIDEO  Două surori îi învaţă pe slătineni să facă sport pe ritmul dansurilor de societate

FOTO-VIDEO  Primul „Flashmob” din istoria Slatinei: succes deplin

Acţiune umanitară la Slatina pentru ajutorarea unui copil de 13 ani 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite