Cum se mânca în perioada interbelică şi ce pedepse se aplicau patronilor. „Pentru că nu a respectat gramajul a făcut trei luni de închisoare“

Se mânca bine în oraş şi existau restaurante pentru toate buzunarele

Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost, spun nostalgicii, „altă lume“, şi aduc drept argumente documente vechi, în măsură să ridice uşor vălul aşternut peste acea perioadă.

„A fost o lume extraordinară, care nu mai e, dar care poate fi descoperită în documente şi eu asta fac“, spune istoricul Dumitru Botar, omul care  de decenii „scormoneşte“ în documentele vechi despre Caracal şi Romanaţi. În ultimul număr al revistei Memoria Oltului, profesorul de istorie vorbeşte despre preţurile practicate în Caracal în anul 1940, toate reglementate printr-o ordonanţă a primăriei, menită să pună capăt speculei.

„Se mânca bine, se mânca foarte-foarte bine în acea perioadă. Curat, plăcut, nu era ce este astăzi. Era o corelaţie nemaipomenită. Existau acei comis-voiajori care aduceau fel de fel de mărfuri, de peste tot. Erau foarte multe restaurante, pe categorii, mult mai multe decât astăzi, era o altfel de lume. Bineînţeles că şi atunci se încerca scoaterea de profit sub orice formă şi prin astfel de reglementări primăria încerca să aibă sub control această zonă a comerţului. Am întâlnit, de exemplu, în documente aspecte legate de plângerile pe care le făceau consumatorii. Se plângeau, de pildă, că nu se produce suficientă pâine intermediară, mai ieftină, accesibilă şi oamenilor de rând, spre deosebire de pâinea albă, iar cineva a făcut o reclamaţie în sensul ăsta, spunând că nu pot cumpăra şi săracii, care-şi trimiteau copiii la şcoală cu o astfel de pâine în geantă. Sau că nu se respecta gramajul, iar pentru asta erau sancţionaţi, până la pedeapsa cu închisoarea, se făceau trei luni de închisoare“, spune profesorul, care redă în revista Memoria Oltului o parte din cuprinsul respectivei ordonanţe.

Prin această ordonanţă se stabilea preţul la carne, la peşte, la pâine, la lactate, la sare, la gaz, la lemnele de foc, tarifele la hoteluri, preţurile practicate de restaurante, tarifele taxiurilor etc. Cei care nu respectau aceste prevederi erau consideraţi infractori. „Vor fi pedepsiţi conform legii pentru înfrânarea şi reprimarea speculei ilicite publicate în Monitorul Oficial nr. 268/18.11.1939, cu amendă, închisoare şi confiscarea mărfurilor. Cetăţenii sunt rugaţi să privegheze la respectarea prezentei ordonanţe, comunicând Administraţiei oraşului în scris abaterile constatate“, se menţiona în finalul actului.

Producătorii de pâine, spre exemplu, erau verificaţi periodic, fiind admise abateri la gramaj ale produselor de cel mult 20 grame. Iată tarifele aprobate în acea ordonanţă:

„PÂINEA: pâinea populară de 800 gr. lei 10, pâinea albă de 750 gr. 12 lei. Se admite o toleranţă de 20 gr. cel mult la o pâine cântărindu-se în acest scop un lot de câte 5 pâini. Franzela, pâinea de patiserie, chiflele şi cornurile mai mici de 250 gr. rămân libere în comerţ“, spunea actul emis de primărie.
Restaurantele erau împărţite pe categorii, şi preţurile practicate fiind reglementate în consecinţă. Sâmbăta, duminica, lunea şi marţea restaurantele puteau servi mâncăruri preparate din mai multe feluri de carne, însă mirecurea, joia şi vinerea, doar din carne de pasăre.  Meniurile aveau preţuri fixe, în funcţie de categoria restaurantului, iar clientului trebuia să I se dea de ales.

Iată ce curpindea ordonanţa emisă în septembrie 1940 de Primăria Caracal, cu privire la meniul restaurantelor: „REGLEMENTAREA CONSUMULUI: a) în restaurante, grădini, berării şi orice fel de localuri de consumaţie pot fi servite liber băuturi de orice fel, precum şi preparate din peşte, din carne de oaie, măruntaie de vită şi de pasăre, burtă şi picioare de vită, lapte, legume, paste făinoase, mezeluri, brânzeturi, ouă fierte, prăjituri şi cafea.

b) pe lângă alimentele de la punctul a, toate localurile de consumaţie, pot servi, Sâmbăta, Duminica, Lunea şi Marţea, la masa de prânz, numai următoarele feluri de mâncare, preparate din orice fel de carne: supă şi o ciorbă, 3 feluri de mâncare cu carne, 2 feluri de fripturi. La masa de seară se pot servi în aceste zile mai multe feluri de fripturi. În zilele de Miercuri, Joi şi Vineri localurile menţionate vor putea servi la masa de prânz şi seara, următoarele feluri de mâncare preparate numai din carne de pasăre: o supă şi o ciorbă, 3 feluri de mâncare, 2 feluri de fripturi.

c) Toate restaurantele de clasa I-a sunt obligate să servească Sâmbăta, Duminica, Lunea şi Marţea, următorul meniu cu preţ fix, compus din 3 feluri de mâncare alese de consumator după listă, astfel: Felul I – o supă, o ciorbă de carne sau o mâncare de legume. Felul II – o mâncare cu carne sau friptură. La masa de seară, friptura va fi aleasă de client, din două feluri de fripturi care obligatoriu trebuie să fie pe listă. Felul III – un desert indigen. Preţul meniului fix se stabileşte la 50 lei pentru restaurantele de clasa I-a, 40 lei pentru clasa II-a şi 35 pentru clasa III-a.

„Erau nişte reclame superbe“

Dacă preţurile erau fixe, serviciile şi calitatea mâncării făceau diferenţa. „Erau câteva renumite, Buţănescu, spre exemplu, ăsta era renumit, aveau clienţi tot timpul, aveau mâncare bună şi veneau şi cu tot soiul de alte tentaţii. Anunţau din vreme cine vine acolo, ce spectacole au. Am găsit şi câteva reclame foarte inspirate din acea perioadă. Spre exemplu, un restaurant anunţa „Avem şi radio“, o raritate în acea vreme, iar faptul că ascultai radioul era inclus în nota de plată. „Aer ca la Sinaia“ promitea patronul restaurantului din parc. Ca produse, era la mare căutare grătarul, micii în special, dar nu numai. Cel care ţinea localul „La pomul verde“ a murit şi n-a spus la nimeni reţeta lui de mici, renumită. S-a pierdut. Se servea bere Luther, care şi aceasta apărea în reclame, se serveau fel de fel de băuturi,  iar oamenii se întâlneau la masă şi discutau fel de fel de lucruri. După teatru poposeau la o terasă, petreceau în parc, se bucurau de concertul broaştelor din lac, erau şi lebede, urmează să scriu şi despre asta în curând, povestea celor două lebede, Gheorghe şi Mariţa. Iarna se patina pe lac, iar de pe margine patinatorii erau admiraţi, era foarte frumos în interbelic“, a mai spus profesorul Dumitru Botar.