Slatina: Mai sunt două ore până la începerea Festivalului Oltenii şi Restu’ Lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenii din toate colţurile lumii se vor aduna la Slatina pentru Festivalul Oltenii şi Restu’ Lumii care va începe în două ore.

Locul de întâlnire este chiar în centrul oraşului la Fântâna Speranţei acolo unde se va destupa butoiul cu vin şi glume, se vor dezlaga murăturile de toamnă.
Străinii care trec podul dinspre Craiova vor primi un fir de praz şi un certificat de oltean. „ Este o mod inedit de a deschide acest festival. Toţi cei care trec podul atunci primesc tradiţionalul praz şi un certificat de oltean. Este un festival din care nu lipsesc momentele comice, glumele olteneşti şi caricaturile. A devenit deja o tradiţie să sărbătorim acest festival la mijlocul toamnei”, a spus primarul Darius Vâlcov. Pentru această sărbătoarea Primăria Slatina a alocat 20 000 de lei.
După ce trec vama, proaspeţii olteni sunt invitaţi să vadă parada portului popular care va porni de la magazinul „Oltul” până la Fântâna Speranţei unde se va deschide târgul meşterilor populari. Tot aici se va destupa şi butoiul cu vin şi glume de la Mustăria „La căţeaua leşinată” şi se vor dezlega murăturile de toamnă.

Teatru, muzică şi voie bună


Vizitatorii pot face un popas şi Foto-studio „Caricatura ta”, cu program non-stop: De-acu’ şi până mai încolo” şi vor putea încinge o horă la petrecerea cu lăutari şi tarafuri şi fanfare din toate zonele ţării şi ale judeţului. Spectacolul va începe la ora 14.00 şi se va termina la lăsarea serii, când pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor va avea loc spectacolul de teatru „Sirena şi Victoria” cu Virgil Ogăşanu, Valeria Ogăşanu şi Diana Lupescu.
A doua zi de festival va începe cu Târgul meşterilor populari şi cu târgul legumelor, fructelor şi murăturilor, iar prin târgul de gură cască oltenii îşi vor putea face caricaturi la minut. „Vor veni 50 de meşteri populari din Ardeal, iar tarabele lor vor fi amplasate pe trotuar de-o parte şi de alta a Bulervadrului AI Cuza, între magazinul Oltul şi Fântâna Speranţei. O să vină şi halviţeri şi comercianţii de kurtos şi vânzătorii de vată pe băţ. Ca şi anul trecut o să avem o singură tarabă cu mici şi bere la Fântâna Speranţei”, a explicat Florin Ciocan, directorul Administraţiei Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Slatina.
Seara horele şi sârbele olteneşti vor fi la loc de cinste, iar festivalul se va încheia cu un concert al Ansambului Doina Oltului. Festivalul se va încheia duminică, 18 octombrie.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite