1 Decembrie fără paradă militară, fără copii entuziaşti, fără armate de partid. „Nu e voie nici cu astea“ FOTO - VIDEO
0Atmosferă nemaiîntâlnită în centrul Slatinei, de 1 Decembrie, cum, de altfel, era de aşteptat, având în vedere contextul pandemic. Zeci de curioşi au privit de la distanţă ceremonia restrânsă organizată de autorităţi.
Zona centrală din Slatina în care este amplasată statuia domnitorului A. I. Cuza, acolo unde se organizează în mod tradiţional ceremonia de Ziua Naţională, a fost astăzi la prânz mai „aerisită“ ca oricând: fără aglomeraţia din anii trecuţi, fără bunicii care-şi însoţeau nepoţii, cu toţii aşteptând parada militară, chiar aşa, scurtă, cum este de ani buni în oraşul de provincie.
Deşi ne aflăm în plină campanie electorală, politicienii au avut discernământ şi şi-au trimis mai puţini reprezentanţi decât în anii trecuţi, chiar şi la momentul depunerii coroanelor şi jerbelor de flori la statuia domnitorului delegaţiile fiind formate din cel mult trei persoane.
Din oraşele în care nu s-au mai putut organiza ceremonii, politicienii au venit să puncteze la Slatina.
De departe au privit ceremonia restrânsă câţiva zeci de curioşi, înşiraţi pe trotuarul vecin. Politicienii din partidele adverse s-au salutat de la distanţă şi s-au bârfit reciproc, îndemnul la unitate, care a apărut la un moment dat în discursul premierului Ludovic Orban, citit la Slatina de prefectul judeţului Olt, Florin Homorean, fiind luat în râs.
Aproape pustii au fost şi străzile din zona centrală, lucrările încă neterminate de pe Esplanadă (zona în care în anii trecuţi se împărţeau fasolea cu cârnaţi şi vinul fiert), deşi termenul avansat iniţial a trecut de câteva luni, întregind tabloul trist al zilei.
Într-o zi în care larma de altădată a lipsit, până şi iniţiativa unor activişti de partid care au venit să împartă fly-ere electorale a părut prea mult.
„N-aveţi voie, nu, nici cu astea, nu este o adunare electorală“, au aflat aceştia foarte repede. Politicienii s-au mărginit şi aceştia la doar câteva cuvinte, atât de repede rostite încât jurnaliştii nici n-au avut timp să se adune. Cea mai scurtă ceremonie de 1 Decembrie s-a terminat în aproximativ o jumătate de oră, cu tot cu discursuri şi depuneri de coroane de flori, patronii teraselor şi magazinelor din zonă, încă deschise, rămânând în continuare să privească lung după eventuali clienţi.