Prim Procurorul Florin Apostu şi ofiţerul SRI cercetaţi în stare de libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Carabulea este acuzat că i-ar fi dat mită o maşină lui Florin Apostu
Ilie Carabulea este acuzat că i-ar fi dat mită o maşină lui Florin Apostu

Instanţa de la Alba a decis de puţin timp ca prim Procurorul Florin Apostu şi ofiţerul SRI Tiberiu Popescu  să fie cercetaţi în stare de libertate. Cei doi au interdicţia de a părăsi ţara.

CITIŢI ŞI:

Florin Apostu, prim procuror la Sibiu, a fost reţinut de DNA. Apropiaţii sunt şocaţi


Aceştia sunt acuzaţi printre altele de luare de mită şi distrugerea unor probe de la dosar.
Conform avocatului lui Tiberiu Popescu, Viorel Jidveianu, clientul său, a fost luat în vizor de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, complicitate la şantaj. „La clientul meu sunt doar 4 capete de acuzare, prim procurorul însă are mai multe capete de acuzare. Şi Ilie Carabulea şi avocatul Ucă sunt învinuiţi în dosar. Aşteptăm să vedem decizia instanţei referitoare la arestarea preventivă", spune Viorel Jidveianu.

Ilie Carabulea nu a putut fi contactat de reporterii Adevarul de Seară. Avocatul Nicolae Ucă a refuzat să comenteze situaţia. „Eu nu comentez. Justiţia să îşi facă treaba", a spus acesta.

Procurorul Florin Apostu a declarat înainte de a intra în sala de judecată că nu se consideră vinovat vinovat. „E mult de spus… Trafic de influenţă“, a răspuns magistratul la întrebarea reprezentanţilor presei în legătură cu acuzaţiile care i se aduc. „Nu sunt vinovat… Este un dosar nelalocul lui“, a completat procurorul.

Magistratul a fost reţinut ieri de procurori pentru 24 de ore pentru acuzaţii foarte grave: luare de mită, trafic de influenţă şi distrugere de înscrisuri oficiale, respectiv a unor probe dintr-un dosar pe care îl instrumenta. Alături de procuror a mai fost reţinut şi Tiberiu Popescu, ofiţer SRI.

În legătură cu acelaşi dosar Lucian Tarnu, adjunct al IPJ Sibiu şi Bogdan Maxim, şef al Biroului de Drumuri Naţionale Sibiu au fost citaţi ca martori. Cei doi au fost ieri la Alba Iulia.

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite