FOTO Adrian Curta şi Eotvos Karoly, ardelenii care dau viaţă sticlei. În atelierul din Satu Mare au realizat vitralii şi pentru Primăria din Roubaix, Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din atelierul lor, situat în Satu Mare, au ieşit o serie de lucrări care împodobesc clădiri din toată ţara, dar şi din străinătate. Cei doi meşteşugari se numără printre puţinii din ţară care nu au abandonat tehnica clasică de realizare a acestor obiecte de artă, în pofida firmelor renumite care se mândresc cu “aşa zisele“ vitralii realizate printr-o nouă metodă overlay, prin care de fapt se imită un vitraliu autentic.

Adrian Curta şi Eotvos Karoly sunt singurii meşteşugari de vitralii din judeţul Satu Mare. Şi-au deschis primul atelier la Oradea, iar în 2005 au venit la Satu Mare, fiind singurii meşteşugari din domeniu. Cei doi sătmăreni folosesc două procedee pentru a-şi realiza lucrările. Este vorba despre tradiţinala metodă cu plumb şi despre procedeul Tiffany, apărut în 1848. Vitraliile lucrate în Tiffany au o durată de viaţă de 100 de ani, mai mare decât cea a vitraliilor în plumb.

În micul atelier cei doi fac zilnic geamuri, uşi şi obiecte artizanale. „În meşteşugăritul vitraliilor există doar două tehnici originale, iar noi încercăm să păstrăm tradiţiile, chiar dacă lucrările durează mai mult aşa”, spune Adrian. Pe parcursul anilor, cei doi parteneri au acumulat experienţă în domeniu şi contestă unele tehnici apărute în Anglia prin anii 2000 şi care apoi s-au răspândit prin întreaga lume. Ardelenii preferă să facă artă în adevăratul sens al cuvântului şi să aibă o satisfacţie după fiecare lucrare realizată. „Există o sumedenie de firme foarte mari care la ora actuală realizează vitralii cu tehnica overlay, adică imită un vitraliu. Noi am preferat să continuăm cu lucrări adevărate şi de calitate, chiar dacă profitul nu e atât de mare. Facem asta de plăcere“, susţine Adrian.

Anii de experienţă din Oradea şi cei cinci din Satu Mare le-au fost de mare folos celor doi meşteşugari în formarea unui portofoliu şi a unui renume. Deşi primele vitralii au apărut în marile catedrale gotice şi romanice, astăzi, tot mai mulţi investitori privaţi îşi decorează hotelurile, restaurantele şi chiar casele sau sediile de companii cu geamuri colorate.

„Avem destul de multe lucrări. E adevărat că printre clienţii noştri se numără şi oameni din Top 100 cei mai bogaţi români, dar depinde, când cum. Nu putem spune că nu există şi momente moarte, în care poate chiar nu avem comenzi. Preferăm să lucrăm doar noi doi şi să ne alocăm timp suficient pentru ca fiecare lucrare să iasă pe placul clientului”, povesteşte Karoly.

Deşi majoritatea clienţilor sunt investitori privaţi, cei doi execută lucrări şi pentru biserici. Cea mai mare şi cea mai valoroasă lucrare din ultimii ani au avut-o în 2008 pentru biserica din Românaşi. Cei doi lucrează în mare parte cu sticlă de import, iar materialele necesare sunt aduse din Statele Unite ale Americii.

„Vitraliile sunt o operă de artă în sine! Posibilităţile sunt nelimitate: Adaptăm designul vitraliilor nevoilor şi gusturilor personale ale clienţilor. Sticla colorată din vitraliile produse în atelierul nostru este de provenienţă americană. Dispunem de o gamă de aproximativ de 300 de culori distincte“, povestesc cei doi ardeleni.

La sediul din Satu Mare cei doi deţin o sumedenie de cataloage care conţin sute de modele din diverse epoci ale vitraliului, de la Art Noveau la vitraliul contemporan abstract minimalist, de la modele florale, la blazoane edwardiene. Cele mai importante lucrări au fost realizate pentru Hotelul Bucureşti din Mamaia sau Bulevard din Constanţa, pentru restaurantele “La Fatoria” din Mamaia şi Constanţa, restaurantul afaceristului Lucuţ, Transcrenguţa.

Cea mai importantă comandă din exterior a fost cerută de către conducerea Primăriei din Roubaix, Franţa. Ardelenii au mai realizat vitralii pentru Biserica Ortodoxă din cartierul Ferneziu, Baia Mare, pentru Biserica Romano-Catolică şi ”Sfântul Gheorghe” din Satu Mare.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite