Secretele din viaţa lui Bartolomeu Anania. Cum a ajuns fostul mitropolit fugar şi s-a îndrăgostit de o călugăriţă la Mănăstirea Bistriţa

Cu fişă de legionar şi domiciliu forţat, fostul Mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania, a hotărât să ia calea exilului pe când avea doar 23 de ani. Aventurile sale în pribegie sunt demne de un roman de aventuri.

În vara lui 1944, pe când avea doar  23 de ani, Bartolomeu Anania, "un ins cu fişă de legionar de abia eliberat din lagăr", s-a văzut nevoit să ia calea exilului. Abia călugărit, Anania fuge într-o noapte de la Mânăstirea Polovragi, locul unde avea domiciliul forţat, şi se îndreaptă spre graniţa de vest a României. 

Intenţiile tânărului au fost deturnate, însă, de soţia unui locotenent de grăniceri din localitatea Stamora-Moraviţa. Întâlnindu-l întâmplător pe stradă şi dându-şi seama că are în faţă un fugar, aceasta l-a dat pe Bartolomeu Anania pe mâna autorităţilor. Călugărul a fost arestat şi trimis, sub escortă, la regimentul de Grăniceri din Timişoara. La scurt timp, din lipsă de probe, procurorii Tribunalului Militar au fost nevoiţi să-l elibereze din arest.  

După eliberare, Bartolomeu Anania a hotărât că cel mai sigur loc rămâne totuşi Mânăstirea Polovragi şi ia decizia să se întoarcă în Gorj. Pentru că trupele ruseşti puseseră stăpânire pe cele mai importante drumuri,  inclusiv pe Valea Oltului, călugărul apucă calea munţilor, pe Transalpina.  

„Plecasem tare de dimineaţă, era rece şi senin, de pe muntele Cârja am văzut toată Oltenia la picioarele mele şi cureaua Dunării la marginea. (...) Aveam la mine şi un toiag şi mi-l pusesem pe umăr, peste rasă, şi agăţasem de el servieta şi pacheţelul de mâncare. Înaintam pe o coamă aspră şi aveam în stânga o prăpastie mare şi vântul bătea puternic către ea. Am simţit o mişcare uşoară în spate: sforicica cedase şi pacheţelul zbura, dus de vânt, în prăpastie. În ziua aceea n-am mâncat nimic, m-am mulţumit numai cu apă. Soarele se lăsa spre asfinţit şi trebuia să-mi găsesc un adăpost pentru noapte. Mă apropiam de Gâlcescu şi Iezer (...) Jos am zărit o spoială de pete albe şi nu puteam să-mi dau seama dacă sunt oi sau pietre. Mi-am pus toiagul în direcţia lor, drept reper. Petele albe se mişcau încet spre dreapta, şi îndată am început să cobor, mulţumind lui Dumnezeu. Când m-am apropiat de oi, au sărit câinii la mine şi le-am văzut pieptarele cu cuie de fier şi deodată mi-am adus aminte de Creangă şi m-am chircit ciuciulete la pământ, zăvozii nu m-au atacat, ci doar m-a făcut prizonier într-un cerc din care m-au cules ciobanii, miraţi că au un astfel de musafir”, a povestit Bartolomeu Anania, fostul mitropolit al Clujului. 

Foto Fundaţia Bartolomeu Anania

A doua zi, călugărul Bartolomeu Anania a fost surprins de furtună pe vârful munţilor. Câţiva zeci de ani mai târziu, în memoriile sale, fostul Mitropolit al Clujului a recunoscut că, de frică, s-a aşezat în genunchi şi a început să se roage: 

„În câteva clipe mi s-a închis toată zarea şi mă aflam singur într-o apă de neguri pe care vântul, din ce în ce mai furios, le sfâşia şi le încolăcea ca pe nişte şerpi. (...) Prin negurile întărâtate am zărit fantoma unei colibe de piatră, unul din acele adăposturi primitive pe care le fac ciobanii pe înălţimi. Am aruncat câţiva bolovani în uşa de lemn şi nu s-a mişcat nimic- am îndrăznit să mă apropii. (...) Am aprins focul, dar vântul răzbătea atât de puternic prin toate rosturile pereţilor şi se poticnea atât de furios încât toată coliba s-a făcut, în câteva minute, numai fum şi înecăciune. Am pisat vatra cu un bolovan până ce au pierit tăciunii şi m-a cuprins un fel de frică. M-am aşezat în genunchi, la pătucul acela de lemn, şi am citit Paracliserul Maicii Domnului, cel dătător de adăpost, şi numai după aceea am băgat de seamă că micuţa colibă avea deasupra câteva bârne încrucişate. Minţim când spunem că ne întâlnim cu intimitatea lui Dumnezeu în infinitul bolţilor cereşti. Dumnezeu nostru cel mai apropiat se află sub cel mai scund acoperiş din lume. M-am liniştit ca prin miracol şi am aşteptat să treacă vremuiala”

În drumul spre Polovragi,  Bartolomeu Anania a încercat să treacă neobservat pe lângă trupele ruseşti care traversau Transalpina. După câteva zile şi nopţi petrecute pe munte, călugărul bătea la porţile mânăstirii din judeţul Gorj, unde îl aştepta ocrotitorul său, stareţul Bica. 

Foto Fundatia Bartolomeu Anania

Povestea de iubire platonică cu măicuţa Artemia

Şederea la Polovragi a fost de scurtă durată, căci, în septembrie 1944, Bartolomeu Anania face alte câteva popasuri în Râmnicu Vâlcea, Bucureşti, Braşov şi Sibiu. Pentru că toţi cunoscuţii fugiseră din calea trupelor sovietice, călugărul se retrage la Mânăstirea Bistriţa, din Vâlcea, unde zace trei săptămâni la pat din cauza unei pneumonii, timp în care este îngrijit de măicuţe. Acesta e momentul când Anania, care prinde drag de una din călugăriţe,  începe să trăiască un adevărat zbucium sufletesc. 

„Sănătatea mi se făcea tot mai bună pe zi ce trecea. Dar, vai!, la un moment dat am început să-mi dau seama că mă vindecam dintr-o boală şi mă împătimeam cu alta. Chipul maicii Artemia se amesteca tot mai des cu gândurile mele şi când auzeam cum se deschide uşa de la intrare îmi plăcea să cred că e ea. Nu era frumoasă, dar avea ochi migdalaţi şi făptură de trestie neagră. Era orfană, copil găsit, nu-şi cunoştea părinţii, crescuse şi învăţase carte în mânăstire, devenise călugăriţă prin inerţie (...) Artemia îmi aducea nu numai lemne la sobă, ci şi flori de tufănică în glastra de pe masă, pe care le potrivea îndelung, cu mâinile ei delicate. Îi citeam câte o pagină-două, ea se interesa dacă am hârtie destulă şi scuţitoare de creioane, şedea rezemată de sobă şi îşi deschidea tot mai mult sufletul”

Manastirea Bistrita. Foto Adevarul

Povestea de iubire s-a sfârşit brusc, când oamenii securităţii au început să se intereseze cine este tânărul găzduit de maici. În plus, un eveniment din viaţa Artemiei a lăsat loc unei bariere imaginare între cei doi tineri. 

„Avea 20 de ani când devenise studentă la medicină, învăţa bine, dar nu fusese lipsită chiar de unele ispite. Se afla odată, cu oarecare treabă, în biroul unui magistrat din Sibiu, când acesta a curpins-o în braţe şi a sărutat-o pe gură (...) Eu mă simţeam rănit la suflet şi nu făceam niciun efort să mă vindec, dimpotrivă, simţeam plăcere să mă las învăluit în mâhniri. Îmi era greu să ştiu ce simte trestia aceea grăitoare, căreia îi pândeam paşii pe coridor. Într-o noapte am slujit la Utrenie; a doua zi s-a apropiat de mine Galiani, puţin îngrijorată, şi mi-a confirmat că nu ştie ce se întâmplă cu Artemia, că în timp ce eu ziceam ectenia în mijlocul bisericii, ea plângea în strană”

Schitul Pătrunsa, refugiul călugărului Bartolomeu Anania

Curiozitatea agenţilor de siguranţă din Horezu l-a obligat pe Bartolomeu Anania să plece la Arnota, schitul aflat la circa trei kilometri distanta de Mânăstirea Bistriţa. La scurt timp, călugărul îşi găseşte un alt refugiu în munţi, la Schitul Pătrunsa, unde tovarăş i-a fost doar părintele Veniamin, „un bătrân cu barbă albă şi mare”, care-şi împărţea mămăliga cu doi câini. Dorul de Artemia l-a făcut, după cum a recunoscut câţiva zeci de ani mai târziu, când şi-a scris memoriile, să se reîntoarcă la Mânăstirea Bistriţa după doar câteva zile de şedere la Pătrunsa. După alte câteva zile, din cauza pericolului care-l pândea la uşa mânăstirii, Valeriu Anania s-a întors la schitul din munţi,  unde şi-a petrecut inclusiv Crăciunul şi Anul Nou. 

Câteva luni mai târziu, calugarul Anania a mers şi s-a predat jandarmilor din Târgu Jiu. Se săturase să fie fugar şi vroia să scape de stigmatul de legionar.

În iunie 1946, după ce a condus greva anticomunistă de la Universitatea din Cluj, Valeriu Anania este nevoit să se refugieze din nou la Pătrunsa, schitul din munţii Buila. Bătrânul călugăr Veniamin l-a găzduit în chilia sa nu doar pe Bartolomeu Anania, ci şi pe Nicolae Suciu, secretarul Centrului Studenţesc din Cluj. 

• Acest text conţine fragmente din Cartea „Memorii“, autor Valeriu Anania, apărută la Editura Polirom în 2008

Cine a fost Bartolomeu Anania

Bartolomeu Anania, pe numele său de mirean Valeriu Anania, s-a născut în 1921, într-o familie săracă din comuna Glăvile, din judeţul Vâlcea. 

- în 1935, Valeriu Anania s-a înscris într-o organizaţie legionară pentru tineret, iar în 1941 a fost arestat pentru că a participat la funeraliile unui comandant al Mişcării Legionare;

- un an mai târziu s-a călugărit, iar în 1944 s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj, de unde a fost exmatriculat în 1947, pentru că a condus o grevă studenţească cu caracter anticomunist. Ulterior s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti;

- în 1958, Bartolomeu Anania a fost arestat din nou, fiind acuzat de activitate legionară înainte de 23 august 1944. Comuniştii l-au condamnat la 25 de ani de închisoare;

- în 1964 a fost eliberat din închisoare, iar doi ani mai târziu a fost trimis de Biserica Română Ortodoxă în SUA, unde a susţinut mai multe seminarii;

- În 1993, Bartolomeu Anania a fost ales arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului;

- În 2006, prelatul a fost ridicat la grad de mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului;

- Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a stins din viaţă la începutul anului 2011. 

Mai puteţi citi: 

Mitropolitul Bartolomeu Anania, amintiri din terifianta detenţie: „Am simţit că-i urăsc pe oameni. Am luat decizia de a mă orbi“

Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul venerat de sătenii din Glăvile