Ploieşti: Şirnaville Arts & Crafts Festival pe Aerodromul Aerofox din Şirna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Şirnaville Arts & Crafts Festival pe Aerodromul Aerofox din Şirna
Ploieşti: Şirnaville Arts & Crafts Festival pe Aerodromul Aerofox din Şirna

De astăzi până duminică are loc primul festival dedicat diversităţii în artele contemporane.

Festivalul va începe în această seară, la orele 18.00, pe terenul pus la dispoziţie de administraţia locală. „Este vorba despre islazul satului Tăriceni, care are o suprafaţă de 18.000 de metri pătraţi. Vor fi agenţi de pază, toalete, tot ce trebuie”, a declarat primarul comunei Şirna, Marian Zaharia.

Zona centrală a micului orăşel Şirnaville este dedicată atelierele de pictură, sculptură şi desen. Participanţii vor putea învăţa să facă imprimeuri pe haine şi încălţăminte şi autoportrete în lut, urmând ca lucrările să fie expuse în ultima zi de festival. Vor exista şi ateliere de olărit şi producţie publicitară, în cadrul cărora, împreună cu o echipă de regie, se vor filma două spoturi publicitare.

„Masa tăcerii” este locul în care, personalităţi ale culturii româneşti vor dezbate teme precum valorile sociale, kitsch-ul social şi denaturarea scalelor de valori. Cum teatrul nu putea să lipsească, piesa de pantomimă–colaj „Toţi cinci”, va fi pusă în scenă de „Compania de teatru Dan Puric”.

Film în aer liber
Pe un ecran uriaş, vor rula pe timp de noapte, lungmetraje realizate de tineri regizori români. În orăşel va exista şi o piaţă în care se vor comercializa bijuterii, haine şi încălţăminte, toate făcute manual, iar pe aerodrom vor avea loc zilnic zboruri cu avioane uşoare, motodeltaplan şi balon cu aer cald, în funcţie de curenţii de aer.

Printre activităţile desfăşurate la sol se vor număra cele sportive, fiind puse la dispoziţia participanţilor terenuri de fotbal, tenis, volei, badminton, nelipsind nici posibilitatea de a face bungee jumping.

Există şi o zonă de campare, păzită, în care accesul va fi posibil doar pe baza unei brăţări speciale, oferită la intrare. Cât despre mâncare, va fi deschis un cort-restaurant din care puteţi cumpăra de la mâncare la ceaun până la meniuri vegetariene, iar setea poate fi stinsă la unul din cele şase baruri. Fondul sonor va fi asigurat de numeroase formaţii ce se vor produce pe trei scene amenajate în orăşel.

Conform tradiţiei
„E binevenită activitatea aceasta, pentru că ne ridică şi nouă imaginea. Pe timpul comuniştilor era o sărbătoare care se ţinea de Sf. Maria, cu bâlci, cu comedii, cu tot ce era pe timpul ăla. S-a întrerupt manifestarea prin 1965. Acum, festivalul, fără să fie o petrecere câmpenească, pică taman în perioada respectivă”, a spus edilul Marian Zaharia. 

Pentru accesul la cele trei zile de festival Şirnaville vor exista trei categorii de preţuri pentru biletele care vor putea fi achiziţionate la intrare: bilet pentru o zi – 30 de lei-, abonament pe toată durata festivalului – 50 de lei- şi abonament cu camping inclus – 60 de lei.

Preţul acestora determină autorităţile locale să se teamă că mulţi consăteni nu vor putea să participe la manifestările organizate în localitatea lor. „E cam scumpă intrarea pentru cei de aici, nu ştiu câţi îşi vor putea permite. Am mai dat eu ceva invitaţii, dar nu multe”, a spus primarul comunei Şirna, Marian Zaharia.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite