La Ploieşti se ţine primul târg de hand-made

Organizatorii speră ca prima ediţie să fie prima dintr-un şir foarte lung, care să includă şi câte două târguri pe an, unul de vară şi unul de toamnă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Spre deosebire de oraşele mari din ţară, la Ploieşti nu s-a ţinut vreodată un târg hand-made. Şi nu pentru că oraşul ar duce lipsă de artişti talentaţi, ci mai degrabă din lipsa unui factor organizatoric. Artizanii participă la târgurile de 8 Martie sau la cele amenajate cu ocazia unor sărbători, însă lipsa unor criterii de participare a făcut ca lucrările lor să fie trecute cu vederea din cauza chinezăriilor şi a kitsch-urilor de pe tarabele din jur.

Iniţiativa a venit din partea administratorului pub-ului Jazz Cafe din Ploieşti. „Avem o curte foarte frumoasă şi relaţii numeroase cu artiştii prahoveni, aşa că m-am gândit că a venit vremea să existe şi la Ploieşti un astfel de târg. Oraşul merită promovat şi prin aşa ceva“, ne-a spus Constantin Moraru, patronul Jazz Cafe.

Artişti din toată ţara

La târg participă aproape 20 de artişti hand-made din Bucureşti, Buzău, Văleni şi Ploieşti. Majoritatea au pe tarabe bijuterii din fimo, pietre preţioase, argint sau mărgele, însă ploieştenii pot descoperi felicitări lucrate manual ori broşe sculptate cu migală în os şi decoraţiuni complicate din sfoară şi scoici.

Se simte lipsa unor astfel de evenimente în Ploieşti, iar oamenii sunt interesaţi de aşa ceva. S-au săturat de kitsch-uri şi produse în serie. Când îşi cumpără o bijuterie unicat, o femeie ştie că nimeni nu va mai avea una la fel, iar investiţia este una în imaginea ei“, spune artista Andreea Niculescu.

În funcţie de reacţia ploieştenilor, de altfel veniţi în număr foarte mare la eveniment pentru a admira şi a cumpăra bijuterii, astfel de târguri se vor organiza de două-trei ori pe an în oraş, vara şi toamna.

Preţuri pentru toate buzunarele

Trei lei este cea mai ieftină bijuterie de la Târg Hand Made, o pereche de cercei din fimo de dimensiuni mici. Unii mai mari abia ajung la opt sau zece lei. Brăţările din argint masiv cu sculpturi complicate sunt printre cele mai scumpe exponate, depăşind 120 de lei. Decoraţiunile costă în jur de 30 de lei.

citeste totul despre: