Sir Charles Burrell, preşedintele Conservation Carpathia: „Bucuria pură a României constă în exuberanţa vieţii”
0
Preşedinte al Fundaţiei Conservation Carpathia, Sir Charles Burrell a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul” despre eforturile sale şi ale fundaţiei de a proteja pădurile şi zonele sălbatice din România, de a crea la noi un Yellowstone al Europei şi despre dragostea sa pentru România.
Sir Charles Burrell spune că prin acţiunile fundaţiei pe care o conduce îşi doreşte să inspire comunităţile locale să creadă într-un viitor în care natura, turismul şi afacerile locale fac casă bună
Înfiinţată în 2009 cu scopul de a opri tăierile ilegale de păduri din România şi pentru a conserva o suprafaţă mare a pădurilor din Munţii Carpaţi, Fundaţia Conservation Carpathia deţine la ora actuală zeci de mii de hectare de pădure. Proprietar al domeniului Knepp din sud-estul Regatului Unit, unde derulează un proiect emblematic de resălbăticire, Sir Charles Burrell (58 de ani) este cunoscut internaţional drept un luptător pasionat pentru drepturile şi conservarea zonelor sălbatice.
Sir Charles Burrell este preşedinte al Fundaţiei Conservation Carpathia şi a venit pentru prima oară în România în 2012, îndrăgostindu-se iremediabil de ţara noastră. De atunci, a revenit de mai multe ori, într-una dintre vizite avându-l ca însoţitor de seamă pe Prinţul Charles al Marii Britanii. El spune că este fascinat de România, în special de peisajele sale, fiind impresionat de pădurile de stejar – unele dintre cele mai mari din lume.
Prima dumneavoastră vizită în România a fost în 2012. Însă când aţi auzit prima oară de ţara noastră?
Sir Charles Burrell: Auzisem de România cu mult timp înainte de a veni în ţara dumneavoastră. Ştiam că este un loc minunat, cu peisaje de neuitat, care are o cultură bogată şi o moştenire culturală diversă. A fost fascinant pentru cineva ca mine, interesat de managementul pământului, să aflu că are un extraordinar şi intact sistem tradiţional de agricultură.
Aşadar, aţi recomanda şi altor persoane să viziteze România?
Da. Sunt atât de multe motive pentru turiştii străini să vină în România: pentru a vedea plantele sălbatice şi clădirile extraordinare, pentru a vedea în România cum arăta Europa înainte ca agricultura industrială să distrugă comunităţile şi zonele sălbatice. Le-aş spune turiştilor să vină în România ca să vadă cum ar putea fi din nou Europa – să vadă o ţară cu ecosisteme intacte şi cea mai mare populaţie din Europa de carnivore mari, chiar mai mare numeric decât populaţiile ce pot fi văzute în America de Nord.
Cum a fost prima vizită şi ce v-a impresionat?
Am fost în totalitate impresionat pozitiv de România. De la modul în care am simţit viaţa în pământul de sub picioarele mele şi până la sunetele păsărilor şi ale insectelor, frumuseţea plantelor sălbatice şi aromele minunatelor preparate culinare. Însă ce m-a impresionat cel mai mult au fost copacii, în special păşunile împădurite şi stejarii bătrâni – de departe cea mai mare populaţie ce a supravieţuit din aceste extraordinare peisaje ce au rămas în lume.
Îndrăgostit de România
Cât de mult s-au schimbat opiniile dumneavoastră despre România din 2012 şi până acum?
Continui să învăţ multe despre complexităţile României şi istoria sa – de la începuturile agriculturii umane până la războaiele şi minunile sale ecologice. De fiecare dată plec din România îndrăgostit de ţara dumneavoastră – îndrăgostit de oamenii săi, de peisaje, de agricultură, munţi, zonele sălbatice. Toate acestea te fac să te simţi reîntinerit şi plin de speranţă şi de bucurie să ştii că această ţară există.
De unde s-a născut motivaţia de a investi în România şi de a proteja zonele sălbatice?
Sunt atât de puţine locuri rămase în Europa ce se simt, sună şi miros precum România. Este clar că noi, societatea europeană, trebuie să încercăm să conservăm şi, în unele cazuri, să restaurăm aceste ultime zone de minunăţii, diversitate şi frumuseţe de pe continentul nostru – România este o inspiraţie uriaşă în acest sens. Asta nu înseamnă că trebuie să păstrăm aceste peisaje ca pe nişte artefacte într-un muzeu, ci să apreciem cum ele pot contribui la un viitor activ, dinamic şi sustenabil, unde oamenii să poată trăi în comuniune cu natura. Trebuie să facem toate eforturile pentru a asigura supravieţuirea acestor peisaje pline de biodiversitate pentru generaţiile viitoare.
Protejarea sălbăticiei
Câte hectare de păduri şi teren deţine la ora actuală Fundaţia Conservation Carpathia în România?
Sunt 17.100 de hectare şi administrăm alte 8.700 de hectare pentru conservare.
Cum le răspundeţi românilor care spun că străinii vin să le cumpere terenurile şi pădurile?
Fundaţia Conservation Carpathia cumpără teren cu scopul de a-l proteja şi de a-l dona românilor de îndată ce Munţii Făgăraş vor deveni un parc naţional la standarde internaţionale. Trăim într-o Europă unită şi europenii pot să cumpere oriunde în Europa. În opinia mea, accentul trebuie pus mai puţin pe proprietate şi mai mult pe ce se întâmplă cu aceste terenuri. Dacă terenul este cumpărat şi exploatat la maximum, este foarte rău, indiferent că terenul este deţinut de un străin sau de un localnic. Dar dacă terenul este administrat bine şi protejat, este bine pentru toată lumea şi nu mai contează dacă proprietarul este străin sau nu.
Ce v-aţi dorit cel mai mult să vedeţi din România sălbatică?
Ce m-a interesat la început a fost să văd ecosisteme la scară mare, ceea ce este atât de rar la ora actuală în Europa. Să văd aceste păşuni montane – aflate la mare altitudine, printre văi pierdute – continuând cu un peisaj cultural extraordinar, cu clădiri superbe şi agricultură tradiţională şi, mai ales, să văd acest uimitor ecosistem de păşuni împădurite din România, este ceva unic pe această planetă. Problema care se pune este despre viaţa sălbatică şi mai puţin despre peisaje.
Yellowstone de România
Obiectivul pe termen lung al Conservation Carpathia este să încurajeze Guvernul României să creeze un parc naţional mult mai mai mare, parc ce a fost deja etichetat ca un potenţial „Yellowstone european“. Cât va dura în opinia dumneavoastră până când România va avea aşa ceva?
Înţelegem că localnicii nu conştientiează avantajele pe care le-ar avea de la un parc naţional – iar unul poate fi făcut doar cu implicarea şi susţinerea comunităţilor care trăiesc în regiunea potenţialului parc naţional. Realizarea unui asemenea proiect va necesita timp îndelungat, implicare şi multe angajamente deschise din partea noastră. Încercăm să câştigăm inimile şi raţiunile şi să inspirăm comunităţile cu o viziune a unui viitor unde natura, turismul şi afacerile locale să funcţioneze împreună. Sperăm ca desemnarea unui parc naţional să acţioneze cumva – eticheta va da recunoaştere, statut şi protecţie pentru comunităţile şi peisajele de care au avut grijă atât de bine de milenii întregi.
Dacă ar trebui să promovaţi România şi peisajele sale într-o frază, care ar fi aceea?
Din vârfurile munţilor şi până în Delta Dunării, bucuria pură a acestei ţări constă în exuberanţa vieţii – România este o ţară care trebuie vizitată neapărat.
Sunteţi bine-cunoscut şi pentru promovarea resălbăticirii terenurilor agricole în Marea Britanie. Aveţi planuri pentru un proiect similar în România?
Cred că sunt oportunităţi minunate pentru resălbăticire în România. Ţara dumneavoastră are păşuni mari şi diverse în dealurile din Transilvania, aşa că focalizarea nu ar trebui să fie doar pe resălbăticire, ci şi pe protejarea acestor ecosisteme. Fundaţia Conservation Carpathia a dezvoltat Ferma de Biodiversitate Cobor şi cred că aceasta poate fi un excelent exemplu legat de ceea ce poate fi făcut în România în acest sens.
„Este extraordinară rezistenţa înnăscută a naturii în Munţii Carpaţi“
Care este cea mai importantă problemă legată de pădurile din România în opinia dumneavoastră?
Trebuie să recunoaştem că în România încă se fac defrişări ilegale considerabile. Cred că pentru a contracara acest impact este nevoie de o schimbare a societăţii, schimbare ce trebuie condusă de către noile generaţii care doresc să se mobilizeze pentru a îşi proteja resursele naturale şi peisajele pe care le preţuiesc. Iar în acest sens, un rol esenţial îl va avea un parc naţional, ce poate demonstra cum conservarea pădurilor este cheia pentru prosperitatea şi coeziunea comunităţilor locale pe termen lung.
De ce credeţi că autorităţile din România nu au nicio reacţie în ultimele decenii privind defrişările masive şi mafia lemnului?
Mai întâi de toate, interesele economice în exploatările forestiere sunt foarte mari. Şi sunt multe dovezi care au arătat clar că prea adesea este o legătură strânsă între mafia lemnului şi autorităţile şi politicienii de la nivel local sau regional. Această situaţie toxică face atât de dificilă o reacţie efectivă la această mare problemă.
Scopul: supravieţuirea habitatelor
Defrişările ilegale la scară largă pun în pericol pădurile seculare din România, care se reduc cu o rată alarmantă. În aceste circumstanţe, cum vedeţi viitorul României sălbatice pe termen scurt şi mediu?
Ceea ce este extraordinar privind România şi, în special, în Munţii Carpaţi, este rezistenţa înnăscută a comunităţilor locale şi a naturii înseşi. Trebuie să avem o viziune pozitivă, nu ne putem permite să cădem în disperare. Împreună putem şi ne vom asigura că aceste minunate habitate din România vor supravieţui.
Crimele de mediu făcute de mafia lemnului sunt, parcă, din ce în ce mai numeroase în ultima perioadă, iar problema principală pare a fi colaborarea acesteia cu autorităţile române. Cum ar putea fi rezolvată această problemă? Are Fundaţia Conservation Carpathia planuri în acest sens?
Fundaţia Conservation Carpathia nu este un grup de lobby, ci o organizaţie de conservare. Asta înseamnă că lucrăm la nivel local şi regional şi încercăm să îndeplinim obiectivele de conservare. Acest fapt creează modele şi exemple, însă aici trebuie să se implice şi autorităţile române. Oricum, pentru ceea ce facem suntem puternic atacaţi de grupurile ce beneficiază de defrişările ilegale, care nu vor să urmeze bunele practici adoptate de noi pentru conservarea pădurilor.
Cel mai mare jucător din industria forestieră din România este Romsilva, societate deţinută de stat, care controlează 48% dintre pădurile din România şi care ar trebui să administreze conservarea naturii. În ultimii ani, scandalurile s-au ţinut lanţ de această companie. Ar trebui cumva Romsilva să se schimbe radical în ceea ce priveşte organizarea?
Nu am suficiente date documentate pentru a îmi spune o opinie argumentată legat de Romsilva. Însă orice administraţie şi companie publică, indiferent că este în România sau în Marea Britanie, trebuie să reacţioneze la schimbări. Iar cum rolul şi importanţa pădurilor suferă schimbări masive pe glob, tot aşa administraţiile forestiere ar trebui să îşi schimbe politicile.
Un baron în slujba naturii
Nume: Charles Raymond Burrell
Data naşterii: 27 august 1962
Studiile şi cariera:
A terminat şcoala independentă Millfield din Somerset, Anglia, apoi a urmat cursurile Universităţii Regale de Agricultură.
După moartea tatălui, a preluat titlul de baron, fiind cel de-al zecelea în arborele genealogic al familiei Burrell.
Pentru activitatea sa neobosită în domeniul conservării zonelor sălbatice, a fost premiat de-a lungul anilor cu distincţii importante precum People Environment Achievement (PEA) Award for Nature (2015) şi Premiul Anders Wall pentru contribuţia specială adusă la mediul rural din Uniunea Europeană (2017).
Sir Burrell ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al Rewilding Britain.
Vă mai recomandăm şi:
The New York Times: „În România se creează un Yellowstone european”
Se încarcă comentariile...
