Piteşti:Studii superioare cu specializare Poliţie Comunitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti:Studii superioare cu specializare Poliţie Comunitară
Piteşti:Studii superioare cu specializare Poliţie Comunitară

Prima promoţie licenţiată va ieşi de pe băncile Universităţii Piteşti peste doi ani.

Piteştiul este al treilea oraş din ţară, după Sibiu şi Constanţa, care are facultate de Poliţie Comunitară. Pentru primul an, toate locurile scoase la concurs în cadrul acestei inedite specializări au fost cu taxă. „Nu am beneficiat de locuri subvenţionate de la stat în primul an.

 Din cei 54 de candidaţi admişi la prima sesiune, doi tineri de etnie rromă au fost admişi, conform legislaţiei în vigoare, la fără taxă“, ne-a precizat azi-dimineaţă decanul Facultăţii de Ştiinţe Administrative, Gianina Ciuhan. Anul acesta, specializarea Poliţie Comunitară şi-a dublat numărul de locuri, beneficiind şi de ajutor din partea statului. Astfel, 16 dintre cei 110 candidaţi admişi nu plătesc şcolarizarea, ocupând locurile subvenţionate.

 Departajarea candidaţilor s-a făcut doar pe bază de dosar, fără probe de concurs. În stabilirea notei finale, o pondere de 20% a avut-o media de la bacalaureat, 40% - media generală a anilor de liceu şi 40% - media la limba şi literatura română şi logică, psihologie sau filozofie.
Fitness la cursurile practice
Cursurile la Poliţie Comunitară sunt la zi şi durează trei ani. La absolvire se eliberează o diplomă care însă nu precizează exact domeniul de activitate şi nici nu-i garantează posesorului un loc de muncă. Pe ea va scrie doar „absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Administrative“

. „Noi nu le putem oferi absolvenţilor locuri de muncă, pentru că nu am încheiat niciun contract cu vreo instituţie în acest sens. Ne ocupăm doar de şcolarizarea celor care vor să lucreze în Administraţia Publică, ne-a precizat decanul Facultăţii de Ştiinţe Administrative. Pe durata anilor de studiu, cursanţii de la specializarea Poliţie Comunitară îşi însuşesc cunoştinţe din domeniul Dreptului Civil, al Statisticii sau al Dreptului Omului şi dau examen la o limbă străină la alegere, în primii doi ani de facultate.

Cât priveşte practica, viitorii poliţişti comunitari îşi modelează corpul pentru a fi impozanţi în faţa infractorilor în sălile de fitness. „În primii doi ani, la orele de sport, ne antrenăm la sala de forţă, pentru dezvoltarea calităţii biometrice“ , a spus mândru Eduard Zaharia (27 de ani), unul dintre cei care peste doi ani vor obţine diploma de licenţă.

Un poliţist comunitar câştigă maximum 800 de lei pe lună
În anul terminal de studiu, viitorii poliţişti comunitari vor învăţa să folosească şi armele de foc. Cursurile practice de tras cu arma se vor face sub îndrumarea poliţiştilor de la IPJ Argeş, pentru că Poliţia Comunitară din Piteşti, subordonată Primăriei, nu are baza materială necesară. „Noi nu avem un depozit de armament şi nici poligon de trageri“, ne-a declarat directorul Poliţiei Comunitare Piteşti, Gheorghe Dumitrescu. Actualmente, Poliţia Comunitară Piteşti are 239 de angajaţi, iar cei cu studii medii primesc salariul mediu pe economie. „Cei cu studii superioare au salarii cuprinse între 700 şi 800 de lei“, a subliniat directorul Gheorghe Dumitrescu. Concret, un absolvent de Poliţie Comunitară, dacă are norocul să-şi găsească un loc de muncă în domeniul pentru care se pregăteşte trei ani, primeşte maximum 800 de lei. Asta, în contextul în care cei cu taxă plătesc pe durata anilor de studiu 7.500 de lei, echivalentul unui Logan la mâna a doua.


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite