Cum trebuie să rezolve adulţii conflictele interioare care-i chinuie pe adolescenţi. „Momentele de retragere în sine sunt mai intense decât evadările din cotidian“

Foto arhivă Adevărul

Adolescenţa este vârsta la care copiii simt că devin adulţi, îşi arogă mai multe drepturi, vor să ia singuri decizii şi cer mai multă libertăţi. Se confruntă, totodată, cu o listă lungă de temeri, cum ar fi lipsa încrederii în sine sau frica de a nu fi respinşi de cei din jur.

"Omul convieţuieşte într-o comunitate, alături de alţi oameni, şi în acest scop el este indiscutabil legat şi afectat de relaţiile ce se stabilesc între cei deopotrivă cu el. Societatea în care acesta îşi desfăşoară activitatea îi oferă, sau mai bine zis trebuie să-i ofere, cadrul propice de manifestare a personalităţii, cât şi de apreciere a muncii pe care o face, bineînţeles, într-un scop benefic. Lumea în care trăim este importantă nu numai în ideea că este spaţiul în care vieţuim, ea trebuie să exprime dorinţa noastră de a progresa şi de a urca pe scară umanităţii”, explică, pentru „Adevărul“, psihologul Hajar Owrang.

O răscruce în conturarea modului de a gândi

Adolescentul este, în opinia specialistului, copilul-adult care, în criza vârstei, caută senzaţii şi emoţii puternice. El încearcă să depăşească limitele pe care adulţii le impun, adeseori tocmai din dorinţa de a nu se supune lor, căci ideea lor e să trăiască diferit şi mai presus de ceilalţi. 

„Experienţă proprie este dovada cea mai puternică şi mai convingătoare, care acoperă întrebările fără răspuns la care adulţii, în general, nu se sinchisesc să caute soluţii. Tânărul adolescent simte însă şi dorinţa de-a se retrage în sine, ca la semnalul unei voci interioare mai presus de voinţă. Aceste momente sunt mai intense decât escapadele dese din cotidian. Ele presupun lupta între diferitele emoţii ce-l încearcă, momente de răscruce în conturarea modului de a gândi şi de a acţiona", mai spune psihologul.

Impulsivi şi uşor influenţabili

Potrivit specialistului, relaţiile adolescentului cu cei din jurul său sunt, în mare parte, rezultate ale educaţiei însuşite în copilărie şi nu depind foarte mult, aşa cum se crede, de calitatea de adolescent.

"Este drept că tinerii sunt impulsivi şi uşor influenţabili, dar ei au puterea de a diferenţia binele de rău şi de a se corecta atunci când au greşit. Acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educaţii morale insuflate de familie”, mai spune Hajar Owrang.

"Unele realizări stimulează impulsuri de tatonare a gradelor de permisivitate a conduitei nonconformiste"

Fie pentru că le lipseşte răbdarea, fie pentru că sunt, ei înşişi, copleşiţi de propriile probleme, părinţii nu reuşesc mereu să-i asculte cu adevărat pe adolescenţii aflaţi la vârsta întrebărilor, şi, mai important, nu fac efortul să-i înţeleagă. Pe de altă parte, există şi o reţinere a adolescenţilor în a le destăinui părinţilor problemele lor. Frica de a comunica poate fi în egală măsură atribuită şi adolescenţilor, dar şi părinţilor care le oferă celor dintâi astfel de motive.

"Adolescenţa este o perioadă dificilă atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. După 14 ani, are loc resimţirea de către adolescenţi a propriilor forţe. Unele realizări stimulează impulsuri de tatonare a gradelor de permisivitate a conduitei nonconformiste. În acest sens, unii tineri organizează scenarii comice în mod deliberat, demonstraţii de solidaritate pe probleme minore pentru a sâcâi unii profesori, spre exemplu",  mai spune specialistul. 

Potrivit psihologului, toate acestea sunt generate de necesităţi discrete de a provoca adulţii şi de a manifesta propria lor independenţă.

"În general, copiii nu prea discută cu părinţii lor despre ceea ce îi deranjează în viaţa lor, deşi ar vrea să le atragă atenţia  De exemplu, la 12/13 ani, pentru a capta atenţia părinţii lor sau chiar a colegilor de la şcoala, încearcă să arate supărarea pe care o au prin a lovi diverse obiecte sau prin a se răni pe ei înşişi, considerând că, astfel, primesc atenţie din partea celorlalţi.  Pe de altă parte, respingerea adolescentului de către colegi/profesori sau oricine are un rol foarte important în criza vârstei lor, lipsa încrederii în sine şi fricile joacă un rol important în viaţa lor”, mai spune psihologul Hajar Owrang.

Adolescenţa este, aşadar, o vârstă sensibilă a vieţii. Este vârsta la care puştii simt că devin adulţi, îşi arogă mai multe drepturi, vor să ia decizii şi cer mai multă libertăţi.

„De exemplu, adolescentul de 15 ani care vrea să se întâlnească cu un prieten mai mare decât el, ar putea face o criză dacă părinţii îi interzic acest lucru. În această situaţie, părinţii trebuie să vorbească logic viyavi de motivele pentru care nu sunt de caord cu respectiva întâlnire, dar să ţină cont, totodată, şi de nevoia adolescentului de a capăta experienţă cu persoanele din jurul lui, în paralel cu necesitatea consultării părinţilor sau fraţiilor mai mari, în legătură cu anturajul, ca să nu fie în pericol. Cu cât familia copilului e mai unită şi mai preocupată de problemele adolescentului, cu atât problemele se pot rezolva mai uşor”, arată psihologul Hajar Owrang.

Când este bine ca familia să apeleaze la un specialist

Dar nu în totdeauna familia şi colegii de la şcoală au rolul principal în conflictele adolescentului, lipsa încrederii în sine, frică de a nu fi abandon, frica de a nu fi respins de persoanele importante din jurul, ca şi nemulţumirea din viaţa lui, aduc stări de conflict interior în viaţa copilului.

„Dacă problemele lui nu se rezolve în familie, e bine că părinţii să apeleaze la un specialist care îl poate ajuta cu şedinţe de consiliere/psihoterapie”, sugerează psihologul.