Iaşi: Doctorul de portofele, pus sub acuzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşeanul care se dădea drept medic în faţa pensionarilor şi, sub pretextul unui consult rapid, le fura portofelele va ajunge în faţa judecătorilor.

Citeşte şi: Un ieşean care se dădea drept doctor le fura bătrânilor portofelele (VIDEO)

Paul Costin (60 de ani), din localitatea Dumeşti, este acuzat de trei infracţiuni de furt calificat. Bărbatul a fost condamnat în 2007 pentru furt la 5 ani şi 6 luni de închisoare, fiind liberat condiţionat în august 2010, cu un rest de pedeapsă de 916 zile. Potrivit anchetatorilor, una dintre victimele bărbatului a fost, culmea, un medic pensionat. Costin, arată anchetatorii, l-a abordat în zona Piaţa Unirii. Victima, crezând că este în faţa unui fost pacient de care nu-şi mai aminteşte, a căzut în plasa acestuia.

Procurorii spun că sub pretextul că îi dă fulgii de zăpadă de pe guler, a reuşit să-i sustragă portofelul în care se afla suma de 900 de lei. A doua victimă a bărbatului a fost un alt pensionar, în apropiere de Spitalul Parhon. Acestuia, Costin i-a spus că este „doctorul Istrati“ şi că îi va lua pulsul. Oamenii legii mai arată că bătrânul nici nu apucase să-şi dea acordul că deja bărbatul îi desfăcuse haina, cotrobâindu-l în zona pieptului. Înainte să plece cu portofelul în care erau 250 de lei, Costin i-ar fi spus să treacă pe la el la cabinet. 

A treia victimă a fost abordată în apropierea Pieţei Nicolina mai arată anchetatorii. Pensionarul, în vârstă de 75 de ani s-ar fi supus unui control la inimă pentru care a „plătit“ 68 de lei, banii din portofel. Din fericire, oamenii legii erau deja cu ochii pe bărbat şi l-au reţinut. Procurorii mai reţin în actul de trimitere în judecată că pe parcursul cercetărilor Costin a avut o atitudine sinceră.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite