Hoţ de poşete prins şi arestat imediat după ce a jefuit în stradă o tânără din Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost prezentat instanţei. Arhivă.
Bărbatul a fost prezentat instanţei. Arhivă.

Bărbatul, care a produs o pagubă de peste 3.000 de lei, a fost reţinut de o patrulă de poliţie în cartierul micro 15 din Deva, şi arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, pentru infracţiunea de tâlhărie.

Tâlhăria s-a petrecut în cursul nopţii trecute, la orele 2.00, pe Aleea Poiana Narciselor. O deveancă în vârstă de 22 de ani a fost acostată de un bărbat în timp ce se întorcea acasă. Hoţul a lovit-o peste faţă, i-a smuls poşeta în care se aflau mai multe acte, suma de 60 de lei şi un aparat foto.
„Imediat, au fost alertate toate patrulele de ordine publică, iar în baza semnalmentelor furnizate de victimă, o patrulă a reuşit prinderea suspectului în zona cartierului Micro 15 din Deva. Este vorba de un bărbat, de 28 de ani, din Orăştie, asupra căruia poliţiştii au găsit toate bunurile reclamate ca fiind sustrase”, a precizat subinspectorul Bogdan Niţu, de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Paguba, în valoare de peste 3.000 de lei a fost recuparată, iar autorul tâlhăriei a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, pentru tâlhărie.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite