Fenomen îngrijorător pe calea ferată: staţiile CFR sunt prădate tot mai des de hoţii de cupru
0Un tânăr a furat peste 200 de metri de cabluri din cupru de pe calea ferată, în zona staţiei CFR Mintia. Astfel de cazuri sunt tot mai frecvente.
Poliţiştii au reţnut un bîrbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Veţel, acuzat că 24 noiembrie a furat din staţia C.F.R. Mintia, mai multe bucăţi de cablu din cupru de la vechea instalaţie de dirijare a circulaţiei feroviare a staţiei, respectiv peste 200 de metri liniari de cablu.
„Întreaga cantitate de cablu care a fost recuperată şi predată Districtului Simeria, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală. Faţă de bărbat, poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, furt calificat şi distrugere, în urma extinderii cercetărilor stabilindu-se că acesta a mai comis şi alte fapte similare, în ultimele două luni, în zona staţiei C.F.R. Mintia”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
În urmă cu o săptămână, alţi trei tineri cu vârste între 16 şi 22 de ani au fost reţinuţi şi sunt acuzaţi că au furat peste 1.000 de metri de cablu din cupru de alimentare a instalaţiilor de dirijare şi semnalizare a circulaţiei feroviare, în zona Turdaş, unde se lucrează la noua magistrală feroviară. Furturile au fost comise pe o linie pe care trenurile nu circulă în prezent, astfel că siguranţa traficului feroviar nu a fost pusă în pericol.
În unele cazuri, anchetele au dovedit ulterior că hoţii beneficiau de complicitatea unor angajaţi ai CFR.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Hoţii au dat atacul la noua magistrală feroviară. Au furat peste 1.000 de metri de cablu din cupru
VIDEO Cel mai spectaculos tunel, deschis circulaţiei. O companie românească l-a construit în 4 ani