Cetatea Devei va avea noi tarife de vizitare. De ce va creşte preţul biletelor

Cetatea Devei va avea noi tarife de vizitare. De ce va creşte preţul biletelor

Cetatea Devei.FOTO: Danie lGuţă. ADEVĂRUL.

Preţul biletelor la telecabina Cetăţii Devei va creşte, anunţă conducerea Primăriei Deva, care şi-a motivat propunerea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria Deva pregăteşte noi tarife pentru vizitarea Cetăţii Devei. Astfel, preţul plătit de turiştii care vor să urce în monumentul istoric, folosind monolinerul se va dubla.

„Ne-am uitat în jurul nostru, în alte localităţi unde sunt obiective turistice. La Hunedoara, preţul de intrare la Castelul Corvinilor este de 35 de lei (n.r. între 20 de lei şi 30 de lei pentru adulţi, diferenţiat în funcţie de sezon). La Alba Iulia şi în alte zone din ţară preţul este mult mai mare. La Deva, la telecabină, era un singur tarif - cinci lei urcarea, cinci lei coborârea. Deci practic 10 lei. Vrem servicii de calitate, vrem să reabilităm Incinta I, toate se fac cu bani. Şi atunci am stabilit ca preţul unui bilet să fie de 20 de lei, urcare - coborâre, care este un preţ rezonabil. Cei care doresc să coboare pe jos vor plăti un singur tarif, deci 20 de lei, iar cei care doresc să urce şi să coboare vor plăti o singură dată, jos. Şi atunci vom avea controlul sută la sută pe numărul de bilete”, a declarat, luni, primarul Florin Oancea. Cetatea Devei a fost vizitată în 2017 de circa 200.000 de turişti, având încasări, prin vânzarea biletelor la telecabină, de 1,45 milioane lei.

Preţul unui bilet de vizitare pentru adulţi, la obiectivele turistice importante din zona Hunedoarei:
Castelul Corvinilor: între 20 lei (iarna) şi 30 lei (în lunile de vară)
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva: 20 lei
Ulpia Traiana Sarmizegetusa: 20 lei
Sarmizegetusa Regia: 10 lei
Muzeul Unirii din Alba Iulia: 10 lei
Cetatea Devei: gratuit pe jos şi 10 lei cu telecabina.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Clipe de coşmar pentru turiştii care au urcat la Cetatea Devei. Au rămas blocaţi zeci de minute în telecabină

Controversele Cetăţii Devei. Istoricul Adrian Rusu: „restaurarea incintelor intră în categoria gafelor arhitectonice”

Cel mai mare secret al Cetăţii Devei: cine a aruncat-o în aer. Povestea de dragoste din spatele dezastrului din secolul al XIX-lea

citeste totul despre: