Amintirile dureroase ale unei foste deportate în Bărăgan."Au băgat groaza în noi. Miliţienii erau înarmaţi, loveau în stânga şi-n dreapta."

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Am fost treziţi din somn, au pătruns în casă câţiva miliţieni care sub ameninţarea armei ne-au obligat să ne îmbrăcăm şi ne-au îmbarcat în vagoane". Aşa încep amintirile despre „Mica Siberie" ale Angelei Borş, supravieţuitoare a celui mai diabolic plan de epurare socială inventat de regimul comunist.

16 iunie 1951. O zi cumplită pentru 40.000 de fermieri, proprietari de pământ, industriaşi, refugiaţi basarabeni sau aromâni, care au fost forţaţi de comunişti să-şi lase casele din Banat pentru câmpia cu veri uscate şi ierni grele din Bărăgan. Erau consideraţi „duşmani ai poporului".


Prigoana comunistă


Prin această dramă a trecut şi Angela Veronica Borş, născută în satul Becicherecu-Mic, din judeţul Timiş. Avea doar câţiva anişori când împreună cu părinţii au fost alungaţi din propria casă de Securitate.

FOTOGALERIE


Click pe fotografii pentru a vedea poze din tinereţea Angelei Borş

image


În dimineaţa zilei de 16 iunie, pe la ora patru, au năvălit în case ofiţeri, subofiţeri şi soldaţii de securitate cu armele gata de tragere. Oamenilor li s-a spus să-şi ia cu ei strictul necesar şi să nu creadă că se vor mai întoarce vreodată la casele lor. Circula zvonul că vor fi duşi în Siberia sau chiar că vor fi împuşcaţi de miliţieni.


„Au băgat groaza în noi. Miliţienii erau înarmaţi, loveau în stânga şi-n dreapta. Ne-au spus că avem două ore să ne facem bagajele. Nu ni s-a zis nimic, nici de ce vom pleca, nici unde vom fi duşi. Eram convinşi că ne duc în Siberia. Aceste zvonuri au produs asupra noastră puternice traume psihice", îşi aminteşte Angela Borş, în vârstă acum de 62 de ani.

Ororile comunismului: Drama lui Petrea Munteanu, omul care a fost torturat în aceeaşi celulă cu Radu Gyr şi Corneliu Coposu

Au fost îmbarcaţi în vagoane şi transportaţi către inima Bărăganului şi lăsaţi în mijlocul câmpului, sub cerul liber. Peste câteva săptămâni, acolo avea să se nască satul Fundata, cu străzile A, B, C... până la H, pline de colibe şi bordeie.

CITIŢI ŞI:

Mărturii din temniţele iadului: "Ne puneau să mâncăm fecale, dormeam pe jos, ne băteau la tălpi până leşinam"


Iernile geroase din Bărăgan


„Când am ajuns aici bătea un vânt puternic. Era un câmp pustiu. În prima noapte, am dormit pe haine, sub cerul liber. A doua zi, ne-au dat patru ţăruşi şi o parcelă pentru a ne construi un bordei în care să ne adăpostim. Ni s-a spus că nu avem voie să părăsim perimetrul. Iernile erau geroase şi făceam focul cu paie. Pentru a mă putea hrăni părinţii mă luau cu ei la cules bumbac",
spune Angela Borş.

FOTOGALERIE

Click pe colaj pentru a vedea cum se trăia în Bărăgan

image


Au fost nevoiţi să trăiască în condiţii inumane, la limita subzistenței. „Dormeam în paie sau pe rogojini, apa de băut se aducea în cisterne şi avea gust de motorină ori era plină de viermi. Hrana era insuficientă, iar medicamentele lipseau. În anii aceştia am suferit de frig, de foame, ne-am înbolnăvit, iar urmările se cunosc şi astăzi", povesteşte gălăţeanca.


Până în anul 1955 au avut stigmatul D.O. (domiciliu obligatoriu). Nu aveau voie să părăsească satul unde locuiau şi să se deplaseze peste o rază de 15 kilometri în jur. Erau priviţi ca nişte „criminali şi bandiţi".

" În perioada de domiciliu obligatoriu s-a născut şi singura mea soră, Maria Geovana, care din cauza condiţiilor inumane în care şi-a început existenţa (născută pe o saltea îngheţată) a avut şi are o stare precară de sănătate", spune fosta deportată.

FOTOGALERIE

image

Copilărie furată


Condiţiile grele de viaţă, lipsa hranei, a medicamentelor, a asistenţei medicale, lipsa căldurii, a luminii, lipsa mijloacelor de comunicare şi-au pus pentru totodeauna amprenta asupra Angelei Borş.

CITIŢI ŞI:

Ororile comunismului:Rugbystul scos de pe teren de Securitate


„Nu pot să spun că am avut copilărie. Această parte din viaţa mea lipseşte. Pentru că, de foarte mică, am avut responsabilităţi. A trebuit să îngrijim de animalele din curte, să muncim la câmp alături de părinţi. Tata a suferit de afecţiuni psihice şi a murit, iar mama este paralizată de 18 ani la pat", povesteşte interlocutoarea noastră.

În anul 1955 s-a ridicat domiciliul obligatoriu, dar nu au avut niciun loc în care să poată pleca aşa că au rămas la Fundata până în anul 1963. Avea 14 ani când a părăsit pentru totdeauna „Ciulinii Băraganului".

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite