Cum a fost prins ofiţerul supranumit „haiducul din munţi“, spaima securiştilor. „Eram o carne însângerată şi abia mai gândeam“

Mihai Timaru

Mihai Timaru a fost primul ostaş din regimentul său care a trecut Prutul şi a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei şi pentru cucerirea Odessei.

Unul dintre eroii din munţi care au luptat împotriva instaurării comunismului, despre care se ştie mai puţin, dar cu importante fapte, este Mihai Timaru, supranumit şi haiducul anticomunist al Vrancei.

 Deşi originar din Târgu Mureş, fostul ofiţer al armatei regale, decorat cu medaliile „Bărbăţie şi Credinţă”, „Crucea Serviciului Credincios”, şi ordinul „Virtutea Militară” clasa I a avut o bogată activitate anticomunistă în munţii Vrancei, judeţ de unde era soţia sa.

S-a implicat foarte activ în rezistenţa armată din Vrancea, alături de grupul Paragină, aceştia instruind o trupă de partizani anticomunişti. Este prins în urma unei trădări pe 15 octombrie 1949 fiind împuşcat în picior.

"Haita de securişti s-a repezit asupra mea şi a lui Ion Paragină şi ne-au zdrobit în bătaie. Eu am fost împuşcat în piciorul drept. Ion Paragină avea ţeasta crăpată de lovituri de armă. Era de faţă şi col. Mauriciu Ştrul, seful Securităţii din Galaţi. El a ordonat să fim legaţi cu sârmă ghimpată la mâini şi la picioare. Eram amândoi o carne însângerată şi abia mai gândeam. Am fost aruncaţi într-o dubă şi duşi la Focşani, apoi la Galaţi. O lună de zile am stat la Galaţi, până ni s-au vindecat rănile", povesteşte Mihai Timaru în cartea sa de memorii.

La 18 octombrie 1950 va avea loc procesul cunoscut sub numele “Procesul lotului Paragină”. Din lot au făcut parte 68 de persoane. Între ele şi 25 de elevi de la liceele din Panciu, Focşani şi Tecuci. Ion Paragina si Mihai Timaru au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Condamnat pe viaţă

În cei 15 ani de închisoare a trecut prin penitenciarele de la Galaţi, Gherla, Vaslui, Jilava şi Aiud. La Gherla, Mihai Timaru a fost supus unor chinuri şi umilinţe îngrozitoare chiar de către doi studenţi torţionari, pe care le-a povestit în lucrarea “Amintiri de la Gherla". Acesta susţine că explicaţia pentru faptul că au fost folosiţi studenţi torţionari în anchetă se datorează faptului rezistenţa în munţii Vrancei nu încetase şi ei vroiau să scoată de la haiducul Vrancei şi alte amănunte, nume de oameni şi de locuri, ca să-i prindă şi să-i suprime.

“Ce trebuie însă să menţionez acum e faptul că nici arestarea mea şi nici arestarea lui Paragină şi a multor altora din grupul nostru nu a suprimat rezistenţa oamenilor din munţii Vrancei. Începută în 1947 lupta vrâncenilor a durat în condiţii dramatice 10 ani de zile. Eram eu în închisoare, dar tot mai ajungeau la mine ecouri ale luptei celor pe care eu îi lăsasem în urmă. Zilnic apăreau în închisoare noi arestaţi şi aflam de la ei ce se mai întâmplă pe afară. Încerca Securitatea să ne izoleze pe unii de alţii, dar tot nu putea să ne împiedice să comunicăm între noi prin fel de fel de metode pe care ingeniozitatea noastră, a deţinuţilor politici, le inventa. Lupta celor de afară ne întreţinea şi nouă moralul”,

Ion Paragină şi Mihai Timaru au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, dar au fost eliberaţi, ca şi restul deţinuţilor politici, în anul 1964.

Anchetele însă au continuat. Timaru a fost arestat la Roman, oraş unde se stabilise, în 1968 şi ţinut trei zile în beciurile Securităţii din Bacău, timp în care a fost supus la şocuri electrice.
O ultimă arestare a survenit în 1977 la Bucureşti. A fost dus la Ministerul de Interne şi i s-a cerut în mod direct să accepte colaborarea cu Securitatea.

"Le-am spus, la fel de direct, că nu pot accepta. Şi le-am invocat şi principalul motiv: am fost ofiţer în armata regală română şi jurământul depus lui Dumnezeu, ţării şi regelui îmi interziceau să devin unealta diavolului", spunea Mihai Timaru.

După 1992 şi-a scris memoriile. A murit în anul 2005, la vârsta de 87 de ani.